Ceașca de sănătate: Hameiul este un somnifer excelent

Ultima actualizare:

    Terapia cu hamei are un efect calmant și reconfortantSursa foto: Click.ro
Terapia cu hamei are un efect calmant și reconfortantSursa foto: Click.ro

Hameiul este un ingredient valoros, nelipsit din compoziția berii. De asemenea, hameiul, această plantă medicinală numită și „aurul verde“ sau „inima berii“, are numeroase și importante beneficii pentru sănătatea omului. Totodată, este o sursă excelentă de antioxidanţi.

Terapeuții scot în evidență faptul că hameiul are acțiune sedativă, tonică şi antispastică. Pe plan mondial, ţările producătoare de hamei sunt Cehia, Germania, Danemarca şi SUA. În țara noastră, hameiul creşte spontan pe lângă ape, în păduri și tufișuri.

Concluziile unui studiu american

Un studiu realizat în cadrul Universităţii din Washington, precizează că este bine ca această plantă să fie preluată de industria farmaceutică pentru  realizarea de medicamente eficiente în tratarea diferitelor afecţiuni, printre care diabetul zaharat sau bolile de inimă.În privința tratamentelor naturiste cu hamei, specialiștii le recomandă  deoarece acestea au un puternic efect sedatuv. Substanțele cu efect sedativ din compoziția plantei sunt folosite în tratamentele care contribuie la reglarea tulburărilor nervoase și la vindecarea unor afecţiuni reumatismale  și gastrice.

Popoarele germanice au studiat efectul hameiului

Popoarele germanice au studiat și au descoperit efectele miraculoase ale terapiei conurilor de hamei în asociere cu rădăcinile de valeriană, în combaterea insomniei, într-o cură  de două săptămâni. Mai mult, de-a lungul timpului, s-a constatat că asocierea acestor două plante este un remediu mai eficient decât cel mai puternic somnifer de sinteză chimică (numit benzodiazepină). De asemenea, asocierea celor două plante asigură un somn liniștitor fără să provoace  efecte secundare și dependențe, așa cum se întâmplă după administrarea medicamentelor de sinteză.  

Conurile de hamei vă revigorează

Terapeuții susțin că, după o zi obositoare și stresantă, un ceai cu conuri de hamei vă revigorează. Turnați apă clocotită peste două linguriţe de hamei uscat şi mărunţit. Lăsați la infuzat zece minute, apoi ceaiul se îndulcește cu miere. Terapeuți recomamdă să se administreze două ceaiuri pe zi.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net