Cine e protejat de variola maimuței? Vești bune pentru persoanele trecute de 43 de ani

Vești bune pentru persoanele trecute de 43 de ani!  Acestea au fost vaccinate obligatoriu împotriva variolei, ceea ce înseamnă că au un risc mult mai mic de infectare cu variola maimuței, boala care începe să se răspândească la nivel mondial. 

Variola maimuţei se transmite cu dificultate
Variola maimuţei se transmite cu dificultate

Foto: Shutterstock

Persoanele născute înainte de anul 1979 au fost vaccinate obligatoriu împotriva variolei şi în prezent au un risc mai mic de infectare cu variola maimuţei, susţine medicul infecţionist şi directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Marinescu, într-un interviu pentru Europa Liberă. „Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80-85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a se infecta. Şi altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani”, a precizat Adrian Marinescu, pentru sursa citată, conform adevarul.ro.

Două variante de virus

Medicul a menţionat că variola maimuţei se transmite cu dificultate şi, de asemenea, mortalitatea este mult mai mică decât în cazul variolei. „Sunt două variante de virus atunci când vorbim de variola maimuţei. Este varianta din Africa de Vest care este mai blândă ca formă şi înseamnă o mortalitate mult sub 1%. Sunt cazurile pe care le avem acum în afara Africii. Şi a doua variantă e cea din Congo, adică Africa Centrală, unde într-adevăr vorbim de o mortalitate mai mare, de 10 la sută. Din fericire, nu avem astfel de cazuri în afara Africii”, a mai declarat directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti.   

Citește și10 lucruri importante despre variola maimuţei

Cum ne protejăm 

Adrian Marinescu a explicat şi cum ne putem proteja de boală, mai ales acum în perioada vacanţelor. „În primul rând, rămânem calmi şi echilibraţi, ceea ce e foarte important. Nu trebuie nici măsuri restrictive, niciun fel de măsuri. Ne întoarcem la regulile de igienă despre care tot vorbim în bolile infecţioase, adică spălatul mâinilor cu apă şi cu săpun. Şi, foarte important: evitarea contactului cu o persoană care are simptomatologie, mă refer în primul rând la la o erupţie cu vezicule, evitarea contactului prelungit. În rest, nu trebuie să facem absolut nimic diferit”, a precizat medicul.   

Simptomele bolii

Infecţionistul a prezentat şi care sunt simptomele bolii. „În primele zile, înainte de a apărea erupţia, e simptomatologie cu caracter general: febră şi dureri în gât. Pot fi dureri musculare, stare generală proastă, ganglioni inflamaţi. E greu să îţi dai seama. În momentul în care ai deja erupţie, ai erupţie cu vezicule care seamănă la un moment dat cu varicela de vărsat de vânt. Dar un ochi avizat pune uşor diagnosticul” a subliniat medicul. Până acum, au fost confirmate prin teste de laborator 1.882 de infectări cu variola maimuţei în ţări din afara Africii, unde boala este considerată endemică. Săptămâna trecută, au fost diagnosticaţi şi în România primii 4 pacienţi. Dintre ţările europene, Spania are cele mai multe cazuri, peste 300, potrivit datelor publicate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), arată g4media.ro.

Te-ar putea interesa și: Variola maimuței, permanentă în Europa dacă ajunge la animalele de companie

Ce decizii pregăteşte OMS 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii caută un nou nume pentru această boală, iar săptămâna aceasta va convoca o întâlnire de urgenţă pentru a stabili dacă focarul va fi clasificat drept urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Decizia vine după ce peste 30 de oameni de ştiinţă au scris săptămâna trecută despre „necesitatea urgentă a unui nume nediscriminatoriu, care să nu stigmatizeze” pentru virus şi boala pe care o provoacă. Referirea continuă la virus ca având origine africană este atât inexactă, cât şi discriminatorie, au spus ei. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că „focarul de variola maimuţei este neobişnuit şi îngrijorător”. Singurele alte boli în cazul cărora a fost emis în trecut acest nivel de alarmă au fost gripa porcină, poliomielita, Ebola, Zika şi COVID. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net