Schimbarea bruscă a vremii aduce depresii
Trecerea bruscă de la 38 de grade la 20 ne-a prins nepregătiţi fizic, dar şi psihic, deşi această schimbare e, oarecum, benefică, în sensul că putem să respirăm şi să dormim bine.
"Totuşi, un organism sănătos se adaptează la schimbările dure de vreme, în 14 zile. Prin urmare, trecerea de la caniculă la 20 de grade îi poate afecta pe bolnavii cronici, pe copii şi pe bătrâni", ne-a explicat dr. Cristian Sever Oană, medic de familie.
Specialistul îi sfătuieşte, astfel, pe părinţi să-i îmbrace coresunzător pe copii: "Să înlocuiască tricoul cu o bluză cu mânecă lungă". Bătrânii să evite expunerea îndelungată la frig şi umezeală.
"Din cauza frigului şi a umezelii, mucoasa nazală se congestionează şi devine vulnerabilă la infecţii, cum ar fi guturaiul", a adăugat dr. Oană. La rândul lor cardiacii, bolnavii de reumatism şi astmaticii au de suferit în aceste zile.
"Aceste persoane trebuie să meargă la medic pentru a li se regla doza de medicamente, pentru anotimpul rece", a încheiat medicul.
Se întorc furtunile!
Ploi torenţiale, vânt, fulgere şi grindină se abat azi, toată ziua, asupra ţării, avertizează ANM, care a emis o avertizare „cod galben". Catităţile de apă pot depăşi 20 - 25 l/mp. Vor fi averse, chiar ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină. „Iureşul" va începe din vestul ţării, apoi se va extinde.
Temperaturile vor coborî la 15 grade şi doar în sudul ţării vor mai urca la 27 de grade. Atenţie, la noapte, în centrul ţării, vor fi în jur de 5 grade! Mâine, ploile slăbesc în putere şi vor fi între 14 şi 22 de grade.
«Apar probleme de somn»
Psihologul Mihaela Vintilă a analizat pentru Click! urmările pe care răcirea bruscă a vremii le are asupra psihicului uman.
Specialistul spune că pe fondul unei schimbări bruşte de temperatură la persoanele meteo sensibile pot apărea stări de nervozitate, modificări de ritm cardiac, tulburări ale somnului, ajungându-se chiar până la depresie.
„În cazul unui organism nepregătit pot apărea tulburări de circulaţie periferică ce pot accentua starea de disconfort psihic", ne-a explicat Mihaela Vintilă.