Sinucigaşul din Parlament: «Lumea nu trebuie să facă ce am făcut eu»

Ultima actualizare:

Bărbatul, angajat al TVR, a explicat că gestul său a fost unul de revoltă faţă de ceea ce se întâmplă în prezent cu copiii din România.

„Mă doare de când am văzut că nu mai există speranţă pentru copii, nu se mai vede luminiţa. Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să facă gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai ştiu ce am făcut", a spus Adrian Sobaru joi seară, într-o emisiune la Antena3.

Întrebat cum vede reacţiile de după protestul său, Sobaru a răspuns că este trist, pentru că nimic nu s-a mişcat, criticând, de altfel, în mai multe rânduri, lipsa de solidaritate a românilor şi dezbinarea societăţii.

Adrian Sobaru are un copil bolnav de autism, un băiat în vârstă de 15 ani, şi o fetiţă de numai şapte ani. Explicându-şi gestul, Sobaru a afirmat că nu situaţia sa familială l-a îndemnat la protestul extrem.

„Poate că am putea să trăim şi cu un milion pe lună în loc de trei. Nu asta mă doare. Problema e că nu mai avem speranţă", a spus Sobaru.

Şi-a zdrobit oasele feţei

Pe 23 decembrie, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest, strigând: "Boc, aţi luat mâncarea copiilor".

Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt. El purta un tricou pe care scria „Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA". El s-a ales cu fracturi la nivelul oaselor frontale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net