Sonia Trifan: «Îmi este uşor să mănânc sănătos»

Ultima actualizare:

    Sonia Trifan (Fotografii: Dorin Constanda)
Sonia Trifan (Fotografii: Dorin Constanda)

Verifică atent eticheta produselor, atunci când merge la cumpărături, nu se atinge de carne, de prăjeli sau de mâncăruri grase, în schimb, salatele, peştele şi cerealele nu-i lipsesc din meniu. Regimul alimentar al Soniei Trifan este demn de luat ca exemplu. Mai ales că îl urmează cu plăcere, fără pic de efort.

„Doar mâncare sănătoasă o să vezi la mine-n farfurie. Nu sunt vreo obsedată, atentă la siluetă, nu ţin vreun regim de slăbit.

Pur şi simplu nu pot înghiţi altceva. În afară de peşte, altă carne nu mai mănânc de 6-7 ani.

Sosurile, prăjelile, mâncărurile grele pur şi simplu nu sunt acceptate nici de corpul, nici de papilele mele gustative", mărturiseşte Sonia Trifan.

În ultimii ani a început să descopere lucruri care îi fac bine. Atunci când merge la cumpărături, verifică eticheta produselor să nu contină E-uri şi stă departe de tot ce înseamnă semipreparate.

Nici pâinea nu o cumpără de la magazin. "Am un aparat la care îmi prepar tot timpul pâine din făină neagră, cu seminţe, ca să ştiu eu că e doar din ingrediente naturale".

Salată de crudităţi, bruschete cu somon şi limonadă cu mentă, aşa arată o masă obişnuită a Soniei

Salată de crudităţi, bruschete  cu somon şi limonadă cu  mentă, aşa arată o masă  obişnuită a Soniei
Salată de crudităţi, bruschete cu somon şi limonadă cu mentă, aşa arată o masă obişnuită a Soniei

În plus, face sport şi e conştientă de importanţa acestui stil de viaţă: „Fac asta din convingere, nu din vreo obligaţie. Eu trebuie să fiu convinsă de fiecare pas pe care îl fac, mai ales că, de acum, nu întinerim, ci îmbătrânim".

Şi mai e, dintr-un punct de vedere, norocoasă: nu se îngraşă. Astfel, nu se abţine de la nimic. „Mănânc oricât, la orice oră, inclusiv dulciuri".

În ultimul timp Sonia a descoperit şi plăcerea gătitului. Evident, stă cu reţeta în faţă, dar se bucură ca un copil atunci când îi iese preparatul. Iar bucuria e cu atât mai mare cu cât are cine gusta.

„Gătesc pentru satisfacţia de după. Micii mei degustători sunt fetele de la atelier", mai spune creatoarea de modă.

Dulciurile, singurul ei viciu

Nu bea, nu fumează, mănâncă sănătos, face sport, toate ca toate până la dulciuri. Acesta e singurul ei viciu.

„Sunt norocoasă că nu mă îngraş, astfel că pot să explorez la acest capitol. Ştiu cele mai bune cofetării din oraş şi mănânc zilnic prăjituri şi îngheţată cu ciocolată.

Dacă 6-7 ore nu mănânc ceva dulce, simt că-mi pierd energia. Mărturisesc că nu-mi lipsesc prăjiturile din frigider. Am început să-mi fac şi eu, în casă", mai spune Sonia Trifan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net