Spargere de 20.000 de euro, în mai puţin de două minute
Ora 18.10 Filtrele de poliţie care au fost instituite la ieşirea din Timişoara au fost anulate. Familia Giurgiu, care a rămas fără bijuterii şi bani, după ce hoţii au dispărut cu un seif, paguba totală fiind de 100.000 de euro le-a transmis poliţiştilor că ipoteza unei lovituri la pont nu le pare plauzibilă.
Dan şi Amalia Giurgiu sunt proprietarii unei afaceri de succes, magazinul de bijuterii din aur - Noblece - având priză la public. Soţii sunt părinţii a doi copii: David, în vârstă de 12 ani (cel care a fost închis în baie de atacatori), şi Samuel, în vârstă de 8 ani."Nu ştiu cine putea să îi anunţe pe hoţi că avea atâţia bani acasă. Sunt liniştită că David, băiatul cel mare, nu a păţit nimic. Bijuteriile erau oricum asigurate. Sper să îi prindă pe nenorociţi. Băieţii sunt foarte foarte speriaţi. Până acum nu am avut probleme cu hoţii, nu ne aşteptam la una ca asta", a spus Amalia Giurgiu.
"Eu vă spun un lucru. Putem dormi liniştiţi noaptea că hoţii o să ne omoare ziua. Cum să intri aşa într-o vilă şi să dispari cu atâţia bani. E bine că băiatul ăla drăguţ, David, nu a păţit nimic, dar e condamnabilă situaţia. Vecinii mei sunt foarte drăguţi, au fost atenţi cu noi, ceilalţi locatari, dar niciodată nu credeam că se va ajunge la una ca asta. Hoţii trebuie prinşi şi condamnaţi, oferiţi ca un exemplu pentru alte persoane care ar mai putea avea asemenea gânduri", a spus Ildiko Vereş, vecina familiei de bijutieri.
Ora 15.30 După primele cercetări se pare că hoţi au minţit-o pe fată că sunt prieteni cu părinţii ei. au parcat maşina în curtea casei după care au intart în locuinţă. Pe fată au încuiat-o în baie, după care au furat un seif în care se află 50.000 de euro şi bijuterii în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Înainte să plece hoţii au mâncat, după care au plecat în trombă.
Hoţii au fugit de la faţa locului cu o maşină Wolksvagen roşu cu numere de Franţa sau Germania. "Poliţia cercetează în continuare pentru a vedea în ce circumstanţe a avut loc jaful", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt IPJ Timiş. În momentul de faţă poliţia îi caută pe hoţi, existând deja filtre în Timişoara.
Ora 14.30 Mai multe persoane au intrat în viteză într-o casă din zonă, de au furat nu mai puţin de 20.000 de euro, spun surse din rândul anchetatorilor.
După două minute, cât a durat tâlhăria, hoţii au dispărut cu economiile familiei. În momentul jafului în casă nu era decât copilul familiei, acesta nefiind agresat. Vecinii spun că persoanele care au dat lovitura au dispărut cu un Golf roşu.