Steaua nu l-a primit pe Bălan în căminul clubului

Steaua nu l-a primit pe Bălan în căminul clubului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De la Sighetu Marmaţiei, unde se află internat de câteva zile, Lucian Bălan i-a acuzat pe cei din conducerea Stelei pentru situaţia în care a ajuns. „Click!" a stat ieri de vorbă cu managerul Academiei de Fotbal, Ispas Cojocaru, care a fost mirat de atacurile fostului mare fotbalist.

„Eu chiar am încercat să-l ajut pe Lucian Bălan, păcat că n-a înţeles acest lucru. Nu vreau să mă cobor la nivelul lui, aşa că n-am să-i răspund. Eu n-am niciun cuvânt de spus în privinţa antrenorilor sau a programului de pregătire, pentru că e adevărat că nu mă pricep la asta. Am rolul unui organizator de competiţii", ne-a spus Cojocaru. Şeful Academiei, Ţiţi Dumitriu, n-a fost de găsit, în ciuda apelurilor repetate.

Pe lângă faptul că cei de la Steaua nu l-au plătit cât timp a activat ca antrenor în cadrul Academiei, Bălan a fost dezamăgit şi de faptul că nu i s-a permis să se cazeze pentru o perioadă în căminul clubului din Bd. Precizei.

Bălan a locuit la început în apartamentul unei doctoriţe cu care avea o relaţie, însă la un moment dat aceasta a obţinut un contract în Italia, aşa că fostul mijlocaş i-a rugat pe şefii Academiei să-i dea o cameră în cămin.

S-a lovit însă de un refuz categoric, iar apoi a şi fost dat afară. „Eu pot să vă asigur că domnul Bălan n-a făcut nici o cerere scrisă pentru a fi cazat la cămin. Mai multe nu ştiu", ne-a declarat Cojocaru.

Helmuth Duckadam, preşedinte Steaua:

"L-am ajutat cât am putut. Problema lui e că a cedat în faţa alcoolului. E păcat de el, prietenii de pahar nu-s prieteni adevăraţi..."



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
incarcator priza jpg
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image png
Lidl Bulgaria supermarket FOTO Shutterstock
Holly Ditchfield jpg
image png
pexels falcons 8993781 jpg
image
image