STUDIU Americanii aruncă la gunoi aproape jumătate din alimente

STUDIU Americanii aruncă la gunoi aproape jumătate din alimente

Ultima actualizare:

"La nivel de ţară, aruncăm la gunoi unul din două alimente care ne ajung pe mână. Asta înseamnă risipă de bani şi de resurse preţioase", a declarat Dana Gunders, specialistă în cadrul programului pentru alimente şi agricultură al Consiliul de Apărare al Resurselor Naturale (NRDC) din SUA.

Raportul NRDC precizează că americanii aruncă 40 la sută din proviziile de alimente în fiecare an şi că o familie americană medie cu patru membri ajunge să irosească anual mâncare în valoare de 2.275 de dolari, scrie Agerpres.

O reducere de doar 15 la sută a risipei de alimente în SUA ar fi suficientă pentru a hrăni anual 25 de milioane de americani şi ar uşura povara gropilor de gunoi, unde deşeurile alimentare reprezintă ce mai mare parte din deşeurile solide, conform NRDC, o organizaţie nonprofit de mediu.

Un motiv serios de îngrijorare, precizează studiul, îl reprezintă dovezile care arată că risipa alimentară în SUA a crescut cu 50 la sută faţă de anii 1970. Fructele şi legumele nevândute din magazine reprezintă o parte importantă din alimentele risipite.

Consumatorii şi restaurantele poartă de asemenea o bună parte din vină, deoarece pregătesc porţii mari care nu pot fi mâncate în totalitate, restul ajungând la gunoi.

NRDC face apel la guvernul american să analizeze aceste pierderi din sistemul alimentar şi să stabilească obiective pentru reducerea risipei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image