Surprize, surprize la Dansez pentru tine!

Ultima actualizare:
Dans in ploaie
Dans in ploaie

Seara de vineri aduce un nou duel în Ringul viselor de la Pro TV. Dima de la LaLaBand şi Elena de la Mandinga luptă pentru partenerii lor, Iulia Clisu si Freek ca să-şi împlinească visele

Ce de-a patra ediţie a emisunii „Dansez pentru tine" va avea parte de multe surprize. Una dintre acestea va fi că perechile care au mai rămas în concurs vor dansa în ploaie pe mai multe stiluri de dans. Pentru asta se vor folosi 400 de litrii de apă în platoul de filmare de la Buftea.


    Dans in ploaie
Dans in ploaie

Surorile Cheeky Girls revin în ringul visurilor de la ProTV, unde vor dansa pentru un caz umanitar emoţionant. "Deja suntem pline de vânătăi, ne străduim să facem totul perfect şi să impresionăm telespectatorii", au spus Gabi şi Monica, care repetă de zor pentru ca dansul lor din această seară să fie unul cât mai bun şi pentru a atrage atenţia asupra importanţei pe care o au actele de caritate.

În slujba celui de-al doilea dans pentru un alt caz umanitar îşi vor pune paşii coregraful Lilian Cărăuş şi fiica lui, Lana. "Lana a fost foarte emoţionată când a aflat pentru ce vom dansa vineri, a fost copleşită, iar acum depune mult efort, vrea ca totul să iasă cât mai bine", a spus Lilian.

Iulia Vântur va fi şi ea surprinzătoare şi va putea fi admirată într-o rochie spectaculoasă, creată din foarte multe paie.

Ştefan Bănică va cânta varianta acustică a piesei "Dragostea doare" (muzică şi versuri Ştefan Bănică), de pe următorul album al artistului, care va apărea în curând.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Ioan Luchian Mihalea crima homosexualitate comunism articolul 200 2 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
gaze Sursă foto: Profimedia
Catalin Rizea, Dan Capatos, foto captura TikTok, arhiva jpg
bacsis, foto Shutterstock jpg
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
image
actualitate.net
image
actualitate.net