Te bate soţul? Ia-ţi o brăţară electronică

Ultima actualizare:

    Experţii cred că această măsură poate salva vieţi
Experţii cred că această măsură poate salva vieţi

În curând va fi experimentat un dispozitiv care permite soţiei-victimă să dea alarma atunci când bărbatul se apropie de ea. Nu mai mare decât un ceas din plastic, brăţara electronică ţine soţii violenţi la distanţă.

După Spania, şi Franţa va lansa acest sistem avangardist, care va proteja femeile de rele tratamente conjugale. Secretarul de stat pentru Familie şi Solidaritate, d-na Nadine Morano, urmează să anunţe experimentarea acestui dispozitiv în 2010.

"'Este necesară conştientizarea problemei violenţei în familie; lucrurile nu mai pot continua aşa", spune ministrul francez, . Potrivit ultimelor date disponibile, 156 femei au murit în 2008 omorâte de foştii lor soţi.

Concret, brăţara electronică permite supravegherea deplasărilor soţului violent 24 de ore din 24. Prinsă la mâna agresorului, este în legătură permanentă cu un centru de control GPS şi se reîncarcă prin mişcarea mâinii. Femeia care a fost agresată are şi ea un dispozitiv care sună dacă fostul soţ se apropie de perimetrul său de acţiune.

În situaţie critică, victima primeşte un apel de la centrul de control, care o ajută să aleagă cel mai bun drum pentru a evita agresorul. La faţa locului se poate deplasa şi un echipaj de poliţie. În plus, se poate stabili un perimetru de siguranţă în jurul locului de muncă, al şcolii sau al unui centru comercial.

Justiţia va dispune purtarea brăţării

Rămân de clarificat modalităţile precise prin care acest sistem va fi pus în aplicare, după discuţii cu asociaţiile şi parlamentarii, care vor începe la mijlocul lunii octombrie. În Franţa, brăţara electronică nu va înlocui pedeapsa cu închisoarea, dar va fi prescrisă de justiţie pentru a controla distanţa la care soţul violent stă de fosta victimă. În fiecare an, aproximativ 2.000 de soţi violenţi ar putea fi vizaţi de noua măsură.

Potrivit experţilor, brăţara eletronică poate salva vieţi. În Spania, ţară care are cea mai severă legislaţie din Europa în această privinţă, măsura a fost experimentată cu succes la Madrid, înainte să fie extinsă vara trecută în toate regiunile.

Aproximativ 3.000 de aparate GPS au fost puse la dispoziţia justiţiei la sfârşitul lunii iulie. Potrivit Ministerului spaniol al Egalităţii, numărul morţilor în urma violenţei conjugale a scăzut cu aproape 14% după ce sistemul a fost pus în aplicare.

"Mărturisirile femeilor arată cât de mult le-a permis acest tip de protecţie să-şi regăsească echilibrul psihologic şi cât le-a ajutat să-şi refacă viaţa"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net