Operația care le redă orbilor vederea e incredibil de ieftină și de eficientă

Operația care le redă orbilor vederea e incredibil de ieftină și de eficientă

Ultima actualizare:

Operațiile menite să vindece o persoană de orbire sunt foarte puține la număr și de cele mai multe ori sunt foarte laborioase. Se pare că există însă și excepții de la regulă.

Cataracta reprezintă una dintre cele mai populare cauze pentru orbire. Deși există câteva tratamente și intervenții chirurgicale ce pot remedia astfel de afecțiuni, cele mai multe dintre ele implică investiții semnificative și tratamente extensive. Având în vedere dimensiunea ochiului uman și cât de delicat este să operezi pe el, această situație actuală nici nu este absurdă. Până și echipamentele necesare unor astfel de operații sunt foarte scumpe.

Din fericire, în Nepal, unde condițiile financiare ale majorității locuitorilor nu sunt foarte roz, un doctor folosește o metodă inovativă pentru a vindeca oamenii de cataractă și a le oferi din nou darul vederii. Sanduk Ruit a realizat noua intervenție chirurgicală la nivel micro pe un număr de peste 100.000 de pacienți cu rezultate surprinzătoare. Rata de succes pentru acest număr spectaculos de operații este de 98%, dar nu reprezintă cea mai fascinantă componentă a acestui anunț.

Află cât de puțin costă și cât de puțin durează această operație



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
image png
dronă jpeg
etilotest
aeronava animawings jpeg
ninge 04533700 jpeg
Darwin Lake jpg
ruth amos uscator par guinness jpg
image
image