Transformă-ți copilul într-un geniu cu aceste lecții extrem de simple

Transformă-ți copilul într-un geniu cu aceste lecții extrem de simple

Ultima actualizare:

    Experimente simple pentru educația celor mici
Experimente simple pentru educația celor mici

Pentru că învățarea prin joacă e una dintre cele mai plăcute și eficiente, ne-am gândit că nu ar fi rău să sugerăm câteva experimente științifice simple pentru copii. Avem garanția că nu vă va lua foc casa și nici nu vă veți alege cu o prăpastie în mijlocul sufrageriei.

Evident, din lista de experimente științifice simple pentru copii nu putea lipsi ciocolata. Copilul tău e curios să vadă în ce condiții se topește desertul preferat? Vei avea nevoie doar de o tabletă de ciocolată și de două farfurii de hârtie. Poți pune o parte din ciocolată la umbră, iar cealaltă parte la soare, pentru a face comparație între timpii necesari topirii.

E un experiment foarte simplu, care poate ajuta copilul să înțeleagă modificarea stării alimentelor. Umple un pahar cu apă și adaugă un cub de gheață. Propune-i copilului tău să lege cu sfoară cubul și să încerce astfel să îl scoată din recipient. După câteva încercări eșuate, spune-i să își pună mâinile la ochi și să numere până la 10, timp în care tu adaugi puțină sare peste gheață și îl rogi să încerce din nou.

Vezi aici cum îți poți transforma copilul într-un geniu cu o serie de experimente simple.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gradinarit jpg
curatenie frigider getty1 jpeg
Banane  jpg
echinoctiu istock jpg
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
mucegai baie istock jpg
planta langa chiuveta jpg
pod jpg
image
image