Trăieşte, după ce s-a «prăjit» la 20.000 V
Un miracol! Aşa spun medicii şi angajaţii de la Electrica Satu Mare despre cazul unui băiat care a supravieţuit după ce s-a electrocutat la cablurile de înaltă tensiune.
Ferencz Lakatos (10 ani), din Vetiş, judeţul Satu Mare, se juca, sâmbătă, „de-a furatul curentului" şi a pus mâna pe un fir electric conectat la 20.000 de volţi.
„Doi băieţi de 12 şi 13 ani, au aruncat un fir de cupru care avea în capăt o greutate peste sârmele de curent de la stâlpul din capătul străzii şi mi-au spus să pun mâna pe fir. Eu nu am crezut că o să mă curentez. Nu ştiam că are curent sârma aceea. Când am pus mâna, tot corpul mi-a tremurat, am fost aruncat la pământ şi am leşinat", a povestit Ferencz Lakatos, pentru Click!.
În acel moment, prietenii de joacă i-au chemat părinţii.
Localnicul Varga Gustav arată firul de cupru cu care se juca puştiul de 10 ani, atingând cablurile de înaltă tensiune din localitatea Vetiş
„L-am găsit cu spume la gură şi cu faţa schimonosită. Am crezut că a murit", spune Renata Lakatos, mama copilului. Tot satul a rămas fără curent în momentul în care corpul copilului a scurtcircuitat reţeaua.
Însă, după câteva zile de spitalizare băiatul şi-a revenit, dar are ambele braţe şi picioarele arse. Reprezentanţii Electrica Satu Mare susţin că un asemenea accident este moarte sigură.
„Fiindcă a fost desculţ, descărcarea electrică a trecut prin tot corpul copilului, intrând prin mână şi ieşind prin picioare, apoi scurgându-se în pământ. El s-a expus la 20.000 de volţi, însă curentul electric nu a trecut prin el cu toată intensitatea, pentru că ar fi ars ca o torţă. Şansa lui a fost faptul că firul cu care se juca s-a rupt şi copilul a fost «decuplat» de la sursa de curent electric", a spus Valer Darida, reprezentantul Electrica Satu Mare.
Şi medicii se minunează. „Nu am mai întâlnit un asemenea caz. E incredibil cum acest copil a supravieţuit", a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.