Uite ce a făcut Melania Medeleanu după ce a plecat de la ştiri

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De trei luni, de când lipseşte de pe micul ecran, prezentatoarea de televiziune n-a dus dorul jurnalului din prime-time. Şi nici n-a semnat cu CNN.

Melania Medeleanu a deschis un after school în satul Olteni de lângă Bucureşti şi se pregăteşte pentru un master în logopedie. Ea a declarat, într-un interviu acordat revistei OK!, că a plecat de la Realitatea TV pentru că simţea nevoia unei pauze.

”Pentru că, după opt ani şi jumătate în malaxorul ştirilor, simţeam nevoia unei pauze. Pentru că această nevoie s-a suprapus peste admiterea la masterul în logopedie şi mi-am dorit foarte mult să nu fiu un student care îşi vede profesorii doar în sesiune. Şi, în plus, m-am îndrăgostit nebuneşte de 36 de copii, care vin la un after school deschis de mine în sa­tul Olteni, undeva lângă Bucureşti, şi alături de care am vrut să petrec mai mult timp”, a spus Melania, 

Fosta prezentatoare TV a mărturisit că nu s-a gândit unde ar vrea să-şi continue cariera jurnalistică.

"Cel puţin până în februarie, nu vreau să-mi bat capul cu asta. Am o sesiune grea şi vreau să mă concentrez pe examene", a adăugat Melania.

Citeşte interviul integral în ediţia tipărită a revistei OK

simeon stalpnicul png

Mai citeşte:

Melania Medeleanu a plâns la despărţirea de Realitatea TV - VIDEO

Melania Medeleanu: «Îmi va fi greu fără presă»

Melania Medeleanu: «Nu vreau să plec din România»



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gemene alex faye shore jpg
grigore uruc jpg
Mihaela Bilic, foto Instagram jpg
YXNoPTM0MTk0ZjQyOWViODE3Mjk2YTJiOGY3M2M4ZWZkOWIx thumb jpg
image png
Hortensia Papadat Bengescu portrait1 jpg
RO SV Vatra Dornei railway station 1 jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net