Un muncitor român a înjunghiat un compatriot la beţie

Un muncitor român a înjunghiat un compatriot la beţie

Ultima actualizare:

Un muncitor român din domeniul construcţiilor, Ion Niţu-Tudor, în vârstă de 35 de ani, a izbucnit în lacrimi când justiţia britanică l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare după ce, aflat în stare de ebrietate, şi-a înjunghiat un compatriot în timpul unei petreceri la Gloucester.

Potrivit ediţiei de marţi a Thisisgloucestershire.co.uk, Niţu-Tudor a fost adus în faţa instanţei după ce a negat că l-a atacat pe Vasile Romeo Acaraliţei în aprilie. Dar, după ce mai mulţi martori au venit în Marea Britanie din România pentru a depune mărturie împotriva sa, bărbatul a pledat vinovat în ultima clipă.

Procurorul Ian Fenny a precizat că atât acuzatul, cât şi victima, sunt români angajaţi în Gloucester Quays.

Potrivit acestuia, la 12 aprilie, într-o casă din oraş a fost organizată o petrecere pentru a marca o sărbătoare românească. Mulţi dintre bărbaţii prezenţi au băut, însă Niţu-Tudor era foarte beat şi agresiv, căutând motiv de ceartă cu Acaraliţei. Niţu-Tudor a părăsit casa pentru o vreme, apoi s-a întors cu un cuţit şi l-a înjunghiat în abdomen pe Acaraliţei, într-o cameră plină de martori, a afirmat Fenny. Victima a fost transportată la spital şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Acaraliţei s-a întors din România pentru a depune mărturie împotriva atacatorului său.

Atacatorul nu mai ţine minte ce-a făcut

Avocatul apărării George Threlfall a precizat că Niţu-Tudor îşi aminteşte vag de incident din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Însă crede că mărul discordiei era reprezentat de o unealtă pe care victima i-ar fi furat-o, a spus el.

'El îşi regretă comportamentul din acea seară', a adăugat Threlfall. 'Are 35 de ani şi este căsătorit de 15 ani. Soţia şi copiii săi, de 4 şi 11 ani, se află în România, iar el a venit aici în încercarea de a-şi îmbunătăţi situaţia financiară', a explicat avocatul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
cutie getty1 jpeg
casa vrancea facebook jpg
cronco png
ungaria jpg
Statiunea Saturn jpg
CV pentru loc de munca  Foto Freepik com jpg
Sfantul Ilie jpeg
image
image