Vaya con Dios cântă în club
Fratelli Studios din Bucureşti devine gazda celor mai bune trupe străine.
Vaya con Dios îşi va cânta, pe 11 noiembrie, cele mai bune piese de pe ultimul său album, iar pe 2 decembrie, în acelaşi loc, va face show Melanie Fiona, senzaţia R&B, care a cucerit topurile din întreaga lume cu „Give it to me right".
Vaya con Dios va susţine în Fratelli un show acustic de excepţie, când va readuce în România melodiile languroase ale muzicii sale. Noilor piese de pe albumul pe care îl promovează în acest turneu, li se vor alătura cu siguranţă refrenuri celebre precum „Puerto Rico", „Don't cry for Louie" sau „Nah neh nah". Biletele costa 200 de lei şi se pot achiziţiona din reţeaua Eventim.
Mircea Baniciu şi prietenii, la Sala Palatului
Miercuri, 10 noiembrie, Mircea Baniciu va susţine la Sala Palatului din Bucureşti un concert de lansare a albumului său, „Best of" - volumul 2.
Vor răsuna de pe scenă piese cunoscute, actualizate ca sunet la nivelul anului 2010. Mircea Baniciu va fi însoţit pe scenă de band-ul său, dar va avea şi o serie de invitaţi speciali. Biletele au preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei.
Încă un spectacol Tudor Gheorghe, la cererea publicului
După succesul avut în urmă cu o lună, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti, Tudor Gheorghe răspunde cererii publicului şi mai oferă un spectacol cu cele mai frumoase piese din repertoriu la două legende ale muzicii interbelice: Zavaidoc şi Jean Moscopol. Concertul „Cavalerii felinarelor târzii" va avea loc pe 18 noiembrie, la Sala Palatului. Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 130 de lei.
The One aduce un tribut trupei U2
Sâmbătă, 13 noiembrie, cele mai bune piese ale trupei U2 se vor auzi live în Hard Rock Cafe din Bucureşti. Pe scenă vor fi cei de la „The One", una dintre cele mai apreciate trupe-tribut din Europa ale celebrei formaţii irlandeze. Spectacolul va începe la ora 22.30, preţul unui bilet fiind de 39 de lei.