VIDEO EXCLUSIV O vedetă de la noi, la un pas de moarte! Problemele cardiace nu-i dau pace!
Un celebru designer din România s-a aflat la graniţa dintre viaţă şi moarte! Sonia Trifan acuză mari probleme la inimă şi a intrat în atenţia medicilor specialişti.
Sofia Trifan are 37 de ani şi se ştie cu probleme cardiace din copilărie. La începutul acestui an, designerul a descoperit după o vizită la medic că boala de care suferă este destul de seriosă. Tânăra creatoare de modă a aflat întâmplător că afecţiunea ar putea să-i pună în pericol viaţa. În luna noimebrie a anului trecut, s-a hotărât să adopte doi câini comunitari. Vizita la adăpostul de unde trebuia să ia acasă patrupedele a afectat-o peste măsură. Emoţia pe care a trăit-o când a văzut în ce condiţii sunt ţinuţi câinii, asociată cu problemele din copilărie, i-a pus capac.
În ultima vreme ea s-a distanţat de prietenele ei cu care ieşea în club şi se pare că nici relaţia sentimentală nu ar merge prea bine. Deşi este cuplată cu un om de afaceri, creatoarea de modă amână de câţiva ani nunta. În iunie ar fi trebui să ajungă în faţa altarului, dar se pare că evenimentul nu a rămas bătut în cuie nici de această dată.
La începutul carierei sale în modă, Sonia Trifan făcea haine din perdele şi draperii, dar acum este un designer apreciat printre cele care vor să arate bine în lumea strălucitoare a showbizului.
Unul dintre admiratorii designerului a fost Cristi Borcea, pe vremea când acesta era căsătorit cu Mihaela. Fostul acţionar de la Dinamo ii trimitea săptămânal flori şi bijuterii, însă tânăra susţine că nu i-a răspuns niciodată avansurilor.
VIDEO