VIDEO Florin Salam, mesaj pentru fani: «Vor să distrugă un om care munceşte»
Deşi trece prin clipe grele, Salam a ţinut să le transmită fanilor un mesaj, chiar din studioul de unde a înregistrat o nouă piesă. El susţine că o să continue să facă muzică şi că acuzaţiile aduse în ultima vreme sunt doar vorbe spuse de oameni care îi vor răul.
"Salut, fraţii mei, salut, fanii mei. O să vă întrebaţi unde sunt. Sunt în studio, unde până azi-noapte am lucrat la ceva frumos tare. Ştiti ce s-a întâmplat zilele astea, fel şi fel, eu m-am obişnuit să fiu în fiecare zi supărat, deranjat. Important e că eu sunt sănătos, cu poftă de muncă, nu îmi dezamăgesc eu fanii să spun eu stop la munca mea de atâţia ani de zile. Am scos o piesă să vă daţi şi voi seama câte persoane vor să îmi facă rău pentru nimic. Dacă ar avea vreun motiv, nu mi-ar fi părut rău. Dar nu au niciun motiv şi vor doar să distrugă un om care munceşte de atâţia ani şi vrea să îşi crească copiii. Orice om greşeşte în viaţă. Improtant e să nu faci rău altcuvia. Îţi suporţi greşelile. Nimic nu o să-mi dea stop în muzică, în cariera mea, muzica e viaţa mea", a spus Salam.
În clipul postat pe internet, artistul îşi anunţă fanii că o să schimbe stilul muzical şi o să abordeze un gen mai puţin comercial: "O să încep să cânt de acum încolo şi un alfel de gen, să se înţeleagă că nu doar comercialul în muzică îl reprezintă pe Florin Salam. Eu o să îmi fac fanii să înţelegă şi muzica aia grea".
EXCLUSIV Salam, n-aveai cum să te laşi singur de cocaina!
La cine rămân copiii lui Florin Salam, după ce manelistul a recunoscut că se droghează?