VIDEO Victoraș Micula, 5.000 de lei amendă şi scandal de pomină cu Poliţia. Juniorul, ironizat că a pronunţat greşit un cuvânt

Ultima actualizare:

    Juniorul Victor Micula  (25 de ani) nu poate  sta departe de scandaluri
Juniorul Victor Micula (25 de ani) nu poate sta departe de scandaluri

Fiul magnatului Viorel Micula s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea ordonanţelor militare. Incidentul s-a lăsat cu scandal, mai ales că poliţistul l-a ironizat pe Victoraş pentru că a stâlcit un cuvânt în limba română şi i-a aruncat telefonul cu care îl înregistra ostentativ în timpul discuţiilor.

”Moştenitorul Frutti Fresh”, cum este cunoscut juniorul Micula, este din nou în centrul unui scandal. Maşina condusă de Victor Micula jr. (25 de ani) a fost oprită în comuna Paleu, în apropierea municipiului Oradea, în noaptea de marţi spre miercuri, scrie adevarul.ro. Tânărul se afla în maşină cu trei persoane şi pretindea că a pornit spre fondul de vânătoare administrat de Asociaţia vânătorilor şi pescarilor sportivi „Forest Hunt”, în care el este vicepreşedinte, pentru că se auziseră focuri de armă şi, ziceau ei, voiau să-i prindă pe braconieri. Printre pasageri era, de altfel, şi preşedintele asociaţiei, Cristian Tuduce, care i-a susţinut spusele, ba chiar a sunat şi la 112, ca să reclame suspiciunile de braconaj, înainte să fie opriţi de echipajul de Poliţie. Agentul care i-a legitimat, Ciprian Popa, n-a ţinut cont, însă, de explicaţii, iar în timp ce încerca să scape de amendă, Micula jr. a ajuns ironizat pentru că a pronunţat greşit cuvântul braconier şi a rămas fără telefonul cu care îl înregistra pe poliţist.

În înregistrări se aude cum Victor Micula pronunţă „branconier” în loc de „braconier”, iar poliţistul îi repetă de câteva ori cuvântul greşit, spre supărarea tânărului care, la un moment dat, îi cere să termine cu „bătaia de joc”. Discuţiile au continuat, apoi, la Postul de Poliţie din Paleu, unde atât Micula, cât şi amicii care l-au însoţit, au încasat amenzi de câte 5.000 lei, pentru încălcarea ordonanţelor militare, care interzice circulaţia persoanelor pe timp de noapte. „M-au amendat, foarte bine. Dar nu trebuia să mă ia în băşcălie un poliţist, în condiţiile în care eu m-am purtat civilizat. El nu a ţinut cont de ce i-am spus, că se braconează pe fondul nostru de vânătoare, nu a anunţat în staţie, nu a verificat nimic. În schimb m-a ironizat, mi-a aruncat telefonul. Este un abuz”, s-a plâns Victor Micula.

Victoraș a încercat să-i demonstreze polițistului că merge să prindă braconieri
Victoraș a încercat să-i demonstreze polițistului că merge să prindă braconieri

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul şef Alina Fărcuţa, susţine că cei 4 bărbaţi opriţi marţi noaptea au fost sancţionaţi pentru că justificarea lor - că sunt în urmărirea unor braconieri - nu se află printre excepţiile prevăzute de ordonanţele militare. „Nu aveau motiv să se afle în acel loc”, a spus comisarul şef Fărcuţa, completând cu faptul că poliţiştii au verificat şi presupusa faptă de braconaj sesizată la 112, care nu s-a confirmat.

Juniorul Micula a devenit celebru în ultimii ani pentru excentricităţile sale: a picat Bac-ul, s-a filmat la vânătoare şi mergând cu elicopterul în cluburile de la mare, a intrat cu maşina pe aleile unui parc. În urmă cu doi ani, s-a însurat şi părea că s-a „cuminţit”.

Iată dialogul spumos!

Micula: Deci, domnul poliţist, să înţeleg că ne-aţi oprit, pe noi, pe mine, care sunt vicepreşedintele (asociaţiei de vânătoare, n.r.) ca să nu pot ajunge la branconier, da? Sunteţi prieten cu braconierii de pe fondul celălalt…Poliţist: Branconier sau ce, cum ai zis… Victor Micula: Bra-co-nier… Poliţist: Bran-co-nier… Victor Micula: Bun, asta o s-ajungă la televizor, nu-i o problemă… Poliţist: Bran-co-nier... Da’ cum aţi zis? Victor Micula: Bra-co-nier… Nu vă mai bateţi joc de mine, că nici eu nu-mi bat joc de dumneavoastră… Poliţist: Bran-co-nier... Cum aţi zis, că n-am înţeles? Să caut în dicţionar… Haideţi să mergem la post, să faceţi o reclamaţie dacă insistaţi că s-o braconat… 

Ulterior, poliţistul îi cere lui Micula să se întoarcă cu spatele, cu mâinile pe maşină, îi smulge telefonul din mână şi îl aruncă în apă, după care îl somează să urce în vehicul, refuzând să-l lase să-şi recupereze telefonul scump căzut într-o baltă, nici chiar când tânărul îl ameninţă că-l va plăti.


    Poliția verifică  documentele  în timpul stării  de urgență
Poliția verifică documentele în timpul stării de urgență

Scandal pe tema amenzilor în timpul stării de urgență

S-au dat mii de amenzi pentru nerespectarea regulilor din ordonanțele militare, însă Curtea Constituțională a decis că sunt neconstituționale, lucru care a provocat reacții puternice. Doctorul Raed Arafat consideră că lipsa amenzilor pentru nerespectarea măsurilor impuse în cazul COVID 19 ar putea deveni o problemă majoră. Din cauza nerespectării regulilor, „am ajunge să pierdem tot ce am câştigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile şi numărul deceselor, acesta ar creşte semnificativ”, a scris Arafat pe contul său de Facebook. Acesta a mai spus că „trebuie să avem și mijloacele prin care putem lua măsuri împotriva celor care nu vor să respecte regulile, punând viața majorității în pericol”. 

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că sunt neconstituționale amenzile date pentru nerespectarea regulilor impuse în timpul situației de urgență. În primul rând, a stabilit că art.28 din OUG nr.1/1999, adică cel care stabilea amenzile, e neconstituțional. Înseamnă că sunt neconstituționale amenzile indiferent de cuantumul lor. CCR susține că este neconstituțional art 28 din OUG 1/1999 din cauza sintagmei ”nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie”. Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii e lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, spune CCR. Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a declarat ieri, conform hotnews.ro, că după decizia CCR e problema Guvernului să stabilească ce va face în continuare. 

Citește și:

Mai plătim amenzile primite pentru ordonanțele militare? Ce spune Toni Greblă, fost judecător, după decizia CCR

Cine va putea contesta amenzile primite în starea de urgență. Ce spune avocatul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net