Violenţe religioase în Nigeria, soldate cu peste 500 de morţi

Ultima actualizare:

"Până la 500 de persoane au fost omorâte în acest act abominabil comis de crescătorii de animale Fulani", a declarat telefonic reprezentantul pentru Comunicare al statului Plateau, Dan Majang.

Alte surse locale au anunţat un bilanţ mai redus.

"Potrivit ultimei numărători, sunt 202 cadavre", a declarat Shamaki Gad Peter, liderul unei organizaţii neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, la Jos.

Deşi sunt lupte purtate de fanatici ale diferitelor religii, aceste violenţe au în spate un puternic context politic şi economic. Divizii religioase, etice, politice şi economice din Plateau State se suprapun în acelaşi teritoriu, astfel că se susţin reciproc, transmite BBC.

Musulmanii provin în general din comunităţile Hausa sau Fulani. Sunt deseori nomazi care trăiesc din creşterea animalelor şi comerţ mărunt. Ei sunt văzuţi ca susţinători ai opoziţiei partidului întregului popor din Nigeria.

Potrivit mai multor surse locale, atacurile au avut loc în mod coordonat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind comise de crescători din etnia Fulani, majoritar musulmani, împotriva a trei sate aparţinând unor membri ai etniei Berom, majoritar creştină, la sud de Jos.

Grupurile creştine Berom, Anaguta şi Afisare au fost din totdeauna fermieri şi sprijină Partidul Democratic al Poporului - care este, în acest moment, la putere la nivel de stat şi naţional. Unii dintre creştini simt că se află sub ameninţare, fiindcă musulmanii vorbitori de Hausa coboară din nord căutând locuri de păscut pentru animalele lor. Dar orice dispută legată de acces pe teritoriu sau de putere ia rapid o dimensiune religioasă.

Mai mult de 2000 de persoane şi-au pierdut viaţa în dispute cu substrat religios din anul 2001până în prezent, iar capitala Jos este acum împărţită între zone cu creştini şi cu musulmani.

În ianuarie, peste 300 de persoane au fost ucise în timpul unor violenţe între creştini şi musulmani, în nordul Nigeriei (vezi video mai jos).



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alarma pixabay jpg
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
baby 6823431 1280 jpg
De ce ar trebui să te intereseze de unde vine carnea de pui pe care o mănânci JPG
image png
invitati nunta  foto   Shutterstock jpg
skyscraper 347463 1280 jpg
crima sibiuu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net