Zicu: «Mergem să câştigăm!»
Ianis Zicu a revenit cu gânduri mari la echipa naţională. Chemat la lot după mai bine de trei ani, mijlocaşul lui FC Timişoara şi-a exprimat speranţa că România va da lovitura în meciul de sâmbătă cu Franţa, car se va dispuat de la ora 22.00 şi va fi transmis în direct de Pro TV.
"Nimeni nu se gândeşte la un egal, mergem la Paris să câştigăm. Dar dacă obţinem un egal, şansele noastre sunt cam aceleaşi ca până acum. Un meci nu seamănă cu altul. Nu cred că francezii vor face aceleaşi greseli ca în meciul cu Belarus, au jucători valoroşi, dar sunt sigur că îi putem surprinde. Dacă vom câştiga în Franţa, o să o facem pe merit", a declarat Ianis Zicu.
Acesta a vorbit şi despre tricoul cu numărul zece, care i-ar putea reveni: «Eu cred că Florescu a jucat foarte bine în ambele partide şi a fost acuzat pe nedrept că a purtat tricoul cu numărul zece. Numărul 10 este un număr ca oricare altul".
Portarul Costel Pantilimon este de părere că România se mai poate califica la Campionatul European doar dacă va câştiga la Paris: "Meciul din Franţa este cel mai important. Vrem victoria. Dacă vom câştiga, ne menţinem în lupta pentru calificare."
Portarul crede tricolorii au avut ghinion la primele două meciuri din preliminarii, cu Albania (1-1) şi Belarus (0-0).
"Avem o echipă bună şi cred că doar neşansa a făcut să nu obţinem mai multe puncte în primele două meciuri", a declarat Pantilimon.
Cocoşul galic, la naţionala României
Tricolorii au avut parte aseară, după antrenamentul condus de Răzvan Lucescu, de o supriză inedită.
La un moment dat, cineva a aruncat pe teren un cocoş vopsit în culorile reprezentativei Franţei.
Jucătorii s-au amuzat şi s-au întins după pasăre, s-o atingă.