După 54 de ani, Corina Chiriac s-a revăzut cu omul care i-a schimbat viața. Momentul a emoționat-o profund: „Am lăcrimat amândoi”

8 iulie 2026 7:05

Corina Chiriac a avut parte de un moment cu o puternică încărcătură emoțională în timpul vizitei sale la Oradea. Artista s-a revăzut, după 54 de ani, cu Eugen Țugulea, fost director al Teatrului de Stat din oraș, omul care a avut un rol important în începutul carierei sale.

Corina Chiriac, revedere emoționantă, după 54 de ani / foto: arhiva Click!

Vizita a avut loc cu ocazia expoziției itinerante „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, găzduită la Muzeul Țării Crișurilor. În cadrul evenimentului, interpreta și-a reîntâlnit fostul susținător, cel care, în 1972, i-a oferit documentul care i-a permis să își continue cariera în muzică.

La acea vreme, Corina Chiriac terminase Facultatea de Actorie și fusese repartizată la Teatrul din Oradea, conform regulilor din perioada comunistă. Deși avea deja succes în muzică și numeroase contracte, era obligată să lucreze timp de trei ani în instituția la care fusese repartizată. Eugen Țugulea a ales însă să îi ofere documentul de care avea nevoie pentru a-și continua drumul artistic.

În anul 1972, când am absolvit Facultatea de Actori, am fost repartizată la Teatrul din Oradea. Conform cu epoca, urma să lucrez la teatrul unde fusesem repartizată vreme de 3 ani şi mai apoi, să văd ce fac mai departe! În 1972, eram deja lansată, obținusem deja, trofeul Steaua fără nume și Cerbul de Bronz la Festivalul Internațional de la Braşov… Aveam deja, contracte în țară, dar mai ales în străinătate, aveam deja, un prim Atestat de Liber Profesionist din partea Ministerului Culturii din Bucureşti. Deci un «blocaj» la indiferent ce teatru, putea fi o teribilă frână pentru cariera mea muzicală care se deschidea ca o floare grăbită!

Revedere emoționantă după mai bine de cinci decenii

Am susținut câteva recitaluri la Oradea şi, apoi, l-am rugat pe directorul teatrului să îmi dea o «Negație», adică să declare că nu are nevoie de tinăra actriță repartizată la ei! Inspirat de către Bunul Dumnezeu, domnul Ţugulea s-a aşezat la birou. Și, în timp ce scria «negația», spunea: «Nu cred că scriu aşa ceva, că nu am nevoie de Corina Chiriac!»”, a scris doamna muzicii românești pe Facebook.

Artista a mărturisit că revederea cu Eugen Țugulea a fost unul dintre cele mai emoționante momente trăite în ultimii ani. Corina Chiriac a povestit că nu și-a imaginat că îl va mai întâlni vreodată și că întâlnirea a răscolit multe amintiri.

Au trecut anii, iar eu i-am păstrat o recunoştință de excepție domnului Țugulea! Deci, un moment de o deosebită emoție am trăit la Oradea la Reîntâlnirea DUPĂ 54 DE ANI cu domnul Eugen Țugulea. Unul dintre directorii Teatrului din Oradea care m-a ajutat enorm cu gestul lui de omenie şi curaj în 1972… Am lăcrimat amândoi de bucurie şi nu mi-au ajuns două mâini să îl strâng în brațe! Gestul lui de excepție este descris în cartea mea «Minuni Trăite» în semn de recunoştință fără margini…

Nu mai ştiam nimic despre dânsul şi nu ştiam că la 95 de ani va veni să mă salute împreună cu soția lui. Oameni buni… Asta da Minune trăită, așa este?!”, a mai scris marea noastră interpretă pe Facebook.

Expoziția dedicată artistei reunește peste 300 de obiecte donate de Corina Chiriac Muzeului Național de Istorie a României, printre care rochii de scenă, trofee, documente și obiecte personale. Aceasta poate fi vizitată la Oradea până pe 12 august și a ajuns până acum în zece orașe din țară.

Mai multe