Medana Oprea, în lacrimi la căpătâiul bunului său prieten Ioan Isaiu, alături de mama și surorile acestuia: „Stând lângă sicriu, aveam senzația că îmi vorbește”
Multe lacrimi, ropote de aplauze și flori, azi, în foaierul Teatrului Național din Cluj-Napoca, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului actor Ioan Isaiu. Prietena de-o viață, Medana Oprea, a mers și ea să-și ia „Adio!” de la bunul ei prieten. Medana a oferit, în exclusivitate pentru Click!, declarații după ce a petrecut câteva minute bune la căpătâiul actorului.
Sute de persoane, îmbrăcate în haine cernite, au venit să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost Ioan Isaiu, actorul care s-a stins din viață subit, în urma unui infarct, la numai 56 de ani.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului a fost depus, marți, în foaierul Teatrului Național din Cluj Napoca. Atmosfera de la priveghi a fost una apăsătoare.
Medana Oprea: „Stând lângă sicriul lui, aveam senzația…”
Îmbrăcată toată în negru, cu o voaletă pe cap, Medana Oprea a venit și ea să-și ia „Adio!” cu lacrimi în ochi de la bunul său prieten, trecut în neființă prea devreme.
Soția lui Alin Oprea a găsit puterea să facă declarații în exclusivitate pentru Click!, după ce s-a recules la căpătâiul regretatului actor, care i-a fost prieten peste 26 de ani.
„O zi atât de dureroasă pentru toți cei care l-am iubit și prețuit. Astăzi am stat alături de mama și surorile lui, o familie absolut minunată, unită prin aceeași durere greu de descris în cuvinte.
Sora lui mai mare mi-a spus cât de frumos vorbea despre mine, iar în acel moment am izbucnit în lacrimi. Parcă sufletul meu a înțeles atunci, mai profund ca niciodată, că el nu se va mai întoarce.
Oamenii au venit necontenit să își ia rămas bun, iar colegii lui au fost prezenți cu toții, așa cum se cuvine unui artist atât de iubit. Iar la final, când sicriul lui a fost scos din teatru, ropotele de aplauze au cutremurat locul. A fost ultimul lui spectacol… după care cortina s-a tras pentru totdeauna.
Pe monitoare rulau imagini din spectacolele în care a strălucit, iar privind acele scene, nu puteam să nu mă gândesc ce actor uriaș a fost, cât talent, câtă forță și cât farmec avea.
Un bărbat incredibil de frumos, atât în tinerețe, cât și mai târziu, motiv pentru care, acum câțiva ani, fusese chiar nominalizat drept cel mai sexy bărbat din România.
Stând lângă sicriul lui, aveam senzația că îmi vorbește. În mintea mea au început să curgă, una după alta, amintiri, replici, conversațiile noastre telefonice și momente pe care le credeam veșnice. Iar gândul că de astăzi nu vor mai exista altele noi, m-a durut.
Teatrul Național din Cluj va fi de acum înainte mai gol fără el, iar scena mai tristă. Există oameni care nu pot fi înlocuiți niciodată, pentru că lasă în urmă nu doar roluri, ci bucăți din sufletul lor. Iar el a lăsat lumină. Multă lumină!”, a declarat Medana Oprea, în exclusivitate pentru Click!
Ioan Isaiu s-a stins din viață în urma unui infarct, suferit în timpul repetițiilor la un nou proiect. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 11.00, după ce actorul a acuzat dureri puternice în piept. S-a prăbușit pe scenă, iar persoanele aflate lângă el au început imediat manevrele de resuscitare.
Un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a ajuns la fața locului, în aproximativ cinci minute. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de aproape 50 de minute, însă eforturile acestora au fost în zadar.
Când și unde va avea loc înmormântarea
Potrivit mesajului transmis de Teatrul Național din Cluj-Napoca, slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 13 mai 2026, începând cu ora 12.00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime”, din Dej, situată pe strada Unirii nr. 1 D.