Fanii celui mai dur reality-show de supraviețuire au motive de bucurie, căci în câteva zile încep filmările pentru cel de-al patrulea sezon din "Asia Express". Click! a avut dreptate: Gina Pistol va fi înlocuită de Irina Fodor, soția lui Răzvan, iar co-prezentatori vor fi ”Oase” – Ionuț Dongo și actorul Marius Damian.
Fostul component al trupei Sistem are mai multe motive de mândrie. Patricia, fiica lui, este gimnastă și a participat la un concurs la care a și câștigat.
Sezonul 16 din showul transformărilor "Te cunosc de undeva" de la Antena 1 s-a încheiat, iar câștigătorii au fost aleşi Romică Țociu (59 de ani) și Adriana Trandafir (65 de ani). Unii dintre cei mai muncitori concurenți ai acestui sezon, ei au făcut spectacol și la ultima lor interpretare şi au cântat piesa "Money" a lui Liza Minnelli și Joel Grey. Click! a stat de vorbă cu cei doi actori și am aflat detalii din culise, ce personaje le-a fost cel mai greu să interpreteze, dar şi ce planuri au du
Înainte de a deveni celebre la tv, multe dintre persoanele publice de acum şi-au câştigat pâinea lucrând în domenii dintre cele mai variate. De exemplu, fostul cârcotaş Mihai Găinuşă a muncit într-o centrală telefonică, actorul Adrian Văncică a fost animator într-un parc de distracţii, Toma Cuzin sau Radu Ille au fost mineri, iar Vasile Calofir a dormit în gară.
Mihai Trăistariu are deja o școală de muzică și își închiriază garsonierele din Mamaia, însă mai vrea să-și facă o afacere. Mihai Trăistariu (41 de ani) ne-a povestit că vrea să-și facă o televiziune la Constanța, unde să promoveze tinerele talente.
Ernest Takacs (40 de ani) s-a făcut remarcat la reality show-ul "Big Brother" de la Prima TV și a rămas apoi în televiziune. Mai întâi la postul unde s-a făcut cunoscut, apoi la Kanal D, unde prezintă emisiunea "În căutarea adevărului". Am vorbit cu Ernest despre familia sa și despre felul în care a fost afectat de pandemia de coronavirus.
Înainte de a fi prezentatoare la Antena 1, la “Acces Direct”, Mirela Vaida era solistă şi un om de show, angajată la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase». Aşa că ipostaza în care o vom vedea duminică la TVR 2 nu va fi o noutate pentru ea şi pentru apropiaţii ei. Fanii însă nu au mai văzut-o cântând şi dansând, motiv pentru care s-a pregătit serios pentru revenirea ei la telviziunea la care a debutat în urmă cu 20 de ani!
“A fost o provocare să trăiesc fără mâncare, fără lucrurile materiale cu care sunt obişnuit”, ne-a mărturisit cel mai controversat concurent de la “Survivor - România”, Remus Ionuţ Dumitrache, pe nume de scenă Jador (26 de ani). El ne-a dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru Click! cum a simţit experienţa din jungla dominicană, ce planuri are în muzică şi-n iubire, dar şi despre colaborarea lui cu Moroşanu.
Solistul de la “Vocea României” a reuşit să treacă printr-o transformare spectaculoasă în ultimii trei ani. Vizi Imre (35 de ani) ne-a povestit într-un interviu exclusiv prin ce încercări a trecut în ultima vreme şi cum a reuşit să dea jos 20 de kilograme, fiind acum de nerecunoscut!
După ce au tot amânat evenimentul din cauza pandemiei, iată că interpretul hitului internațional “Casablanca”, Mario Joy, pe numele real Marius Dumitru Nicula, a făcut cunuia civilă. El și partenera sa, Mădălina Precupanu, make-up de profesie, și-au unit destinul în formulă restrânsă, alături de câțiva membri ai familiei și de prieteni, cu măștile aferente și cu păstrarea distanței regulamentare.
Prezentatoarea rubricii Meteo din cadrul principalului jurnal de știri al postului Kanal D, Anca Ciota, este o femeie împlinită. Are o carieră de succes în televiziune, o familie frumoasă și, de curând, a terminat de construit, împreună cu soțul ei, artistul Phelipe, casa visurilor lor.
Chiar dacă în timpul pandemiei multe săli de sport au fost închise, vedetele, obişnuite să tragă de fiare, au continuat să facă sport fie acasă, fie în aer liber. Acum, că sălile s-au deschis, multe VIP-uri au început să meargă din nou la sală, acolo unde se simt ca acasă. Bianca Drăguşanu, Bogdan Vlădău, Simona Hapciuc, Simona Senzual, Alex Velea, Dorian Popa sau Mattyas se antrenează din greu pentru a reveni la pătrăţele sau fund bombat.
Amândoi trăiesc la ţară, sunt părinţi şi au ajuns printr-o întâmplare vedete tv. Unul băga spaima în vedete la Antena 1, drept gazdă a eisiunii „Serviţi, vă rog!”, celălalt făcea pe zbirul la PRO TV, în echipa “Ferma vedetelor”. Nea Marin şi Nea Raţă au devenit buni prietei după ce antenistul l-a invitat pe protevist în ediţia de anul acesta al reality-showului său.
Aşa taţi, aşa fii! De multe ori, copiii calcă pe urmele părinţilor lor. Cătălin Crişan, Adrian Despot sau Călin Geambaşu asistă cu mândrie la carierele muzicale ale copiilor lor, chiar dacă sunt la început de drum. Şi Tavi Colen e mândru de fiul său, Mario, care tocmai a împlinit 14 ani. Deşi băiatul a moştenit vocea superbă a tatălui, iată că a ales o carieră în fotbal.
Îl ştim de la Pro TV. A fost corespondent de la Parlament, iar acum face parte din echipa emisiunii “România, te iubesc!”. Alex Dima şi-a deschis sufletul în faţa colegului de trust Cătălin Măruţă şi i-a povestit detalii din viața lui de familie.
Fosta actriță din "Secretul Mariei" și actuala producătoare a emisiunii "1,2,3 și afli tot ce vrei" de la TVR a anunțat de Paște că va deveni mama a doua oară. Irina Mohora (36 de ani) a oferit exclusiv pentru Click! detalii despre sarcină, dar și despre fiul ei, Zian, care este nerăbdător să-și cunoască surioara.
Fosta actriță din "Secretul Mraiei" și vedeta TVR Irina Mohora (36 de ani) e însărcinată în luna a 7-a. Vedeta este la cel de-al doilea copil și spune că are parte de o sarcină ușoară.
După un an de pandemie, multe dintre vedetele noastre s-au încumetat să plece de acasă şi să petreacă împreună cu cei dragi. Andreea Mantea, Laura Cosoi, Elena Gheorghe, Cătălin Măruţă şi Andra, Mihai Morar sau Mihai Petre sunt doar câteva din vedetele care ne-au arătat ce au făcut în mini-vacanţa de Paşte şi 1 Mai.
Fost solist în trupa "Gaz pe foc", actor și prezentator TV, Lucian Viziru (45 de ani) este plecat de 7 ani în Germania, unde a luat viața de la zero, alături de familie.A obținut licența de antrenor ATP și, pe lângă alți copii, îl pregătește și pe fiul lui, Mihai, care este un adevărat campion în mai multe domenii, nu doar la tenis.
Fosta prezentatoare de la Loto, Irina Mohora (36 de ani), a anunțat în ziua de Paște că este însărcinată în 7 luni. După ce a colaborat la matinalul de la TVR, acum are alte proiecte și este fericită că în familia ei va veni și o fetiță.
Prezentatoarea ștrilor sportive de la Pro TV este o împătimită a călătoriilor și a suferit mult în pandemie. Însă și așa, Corina Caragea (38 de ani) a mai plecat pe ici pe colo și de curând a avut parte de prima excursie pe anul acesta. Despre planurile de Paște, povești și întâmplări ciudate din călătoriile ei, am povestit cu ea în următorul interviu exclusiv.
Pregătiţi-vă şorţurile, încingeţi cuptoarele, scoateţi din frigider carnea de miel, verdeţurile, ouăle şi haideţi să ne punem pe gătit! De pe masa de Paşte nu trebuie să lipsească drobul, friptura de miel şi desertul. Aveţi nevoie de reţete deosebite? Cele patru vedete de la emisiunea „Hai cu fetele” (Prima TV) vă ajută cu sugestii şi vă îndrumă pas cu pas.
Ca în fiecare an, televiziunile pregătesc ediţii speciale de Paşte pentru telespectatorii fideli. Iată cu ce vor să cucerească audienţa, în zilele de sărbătoare, cele mai importante posturi tv.
Îndrăgit actor de teatru, film și în ultimii ani și de seriale și telenovele, Costel Constantin va fi omagiat anul acesta la Gala Premiilor Gopo. Pe 28 iunie, el va primi premiul special pentru întreaga carieră, un motiv de mândrie pentru actorul care a debutat în film cu rolul din "Porțile albastre ale orașului".
Valentin Sanfira și frumoasa lui soție, Codruța Sanfira, s-au întors recent dintr-o vacanță în Dubai. Cei doi soți s-au revenșat acum pentru luna de miere pe care au tot amânat-o, din cauza pandemiei, și s-au bucurat de experiențe unice. Ei s-au căsătorit pe 10.10.2020.
Fosta concurentă din “Ferma vedetelor” şi gazda emisiunii “Gospodar fără pereche” are un nou proiect, “Hai să fim Super!”. Am povestit cu Geanina Ilieş (35 de ani) despre acesta, despre fiul ei, dar şi despre Sărbătorile Pascale care se apropie.
Adelina Pestrițu (34 de ani), soțul și fiica lor au fost recent într-o vacanță în Egipt, Hurghada. Bruneta, cu 1,7 milioane de urmăritori doar pe Instagram, a publicat pe rețelele sociale mai multe imagini, însă s-a lovit și de comentarii extrem de urâte.
După ce în 2013 a câștigat cel de-al doilea sezon al show-ului culinar “MasterChef”, de la Pro TV, Aida Parascan a continuat o vreme să facă televiziune și să gătească la evenimente. Are trei copii, iar în toamnă familia se va mări cu al patrulea. Click! a stat de vorbă cu vedeta și aflat detalii despre sarcină.