Nu ştim cum de am uitat să pregătim până acum această reţetă de tartă de biscuiţi cu cremă de brânză! Pentru că este şi foarte uşor de preparat şi foarte delicioasă! Acum că ne-am adus aminte, ne-am gândit să împărtăşim cu voi secretele preparării ei.
De arătat, arată bine, după cum vedem şi în poză. Gustul acestei tarte cu spanac şi brânză tofu, garantăm noi, că este senzaţional. Poate fi preparată în zilele de post, sau de ce nu atunci când vrei să renunţi la produsele de origine animală, chiar pentru o perioadă scurtă de timp.
V-am oferit în ultima vreme o serie de reţete de rulade. Dar am zis să mergem mai departe cu imaginaţia, şi să pregătim ceva deosebit şi spectaculos din mai multe rulade. Aşa că acest tort de rulade cu mandarine este exact la ceea ce ne-am gândit.
Inainte de a se numi Rimetea, satul a purtat alte trei nume, care amintesc de cele trei etnii ce sunt legate de istoria lui. Trascău i s-a spus imediat după Marea Unire, făcăndu-se referire la Munţii Trascăului, ce se află in apropiere. Aceeaşi refer
Unele dintre cele mai mari descoperiri au survenit în urma unor accidente, lucru care este valabil şi în cazul mâncării sau băuturilor. Astfel de eşecuri culinare au avut parte de acel element surpriză care le-a transformat într-un adevărat succes.
Gata în numai 40 de minute, această salată de paste cu ardei, broccoli şi fasole verde se poate prepara pentru o cină liniştită în familie. Nu ezită să te bucuri de aromele ei bogate!
Mmmm...noi am pregăti în fiecare zi ceva cu spanac. Supe creme, tarte şi rulade, mâncare sau chifteluţe. Lasă-ţi şi tu imaginaţia să se joace în bucătărie cu această legumă-medicament.
Am preparat nu de mult o porţie zdravănă de mămăligă cu brânză şi smântână. Însă de data aceasta am încercat ceva nou, mult mai delicios şi, de ce nu, deosebit: mămăligă cu brânză la cuptor, o reţetă cu care am impresionat pe toată lumea.
Această reţetă de ciorbă de pui cu paste şi varză este mai mult decât o mâncare banală. Este şi săţioasă şi deosebită tocmai datorită ingredientelor din compoziţie.
Sunt rare ocaziile când poţi refuza un răsfăţ cu o prăjitură bună şi apetisantă. Cu acest ecler cu ciocolată neagră şi ciocolată albă încerccăm să vă „agăţăm“ astăzi.
Fii creativ în bucătărie şi transformă o banală tartă în piesa de rezistenţă a meniului: tartă de cartofi cu ardei gras. O îmbinare reuşită de arome şi culori.
Pentru aceste fructe dulci acrişoare sunt prinţesele sezonului şi cel mai bine le stă în nişte prăjituri apetisante, prapară un ştrudel cu căpşuni şi scorţişoară pentru un răsfăţ la amiază.
O dietă sănătoasă şi variată te ajută să previi diversele boli – dar, când alcătuieşti meniul, trebuie să ţii cont şi de alimentele care îţi pot influenţa sănătatea mentală.
Pentru că nu suntem experţi în preparea produselor tradiţionale de casă, ne-am gândit ca pentru această reţetă de brânză de casă cu zeamă de lămâie să apelăm la maestrul Radu Anton Roman şi a lui carte „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“. Ne-am gândit să vă arătăm cum se face o „brânză zburată“ în denumirea sa originală, îmbunătăţită cu ceva zeamă de lămâie.
Iată o reţetă simplă de cartofi gratinaţi pe care o poţi prepara şi pentru invitaţi dar şi când vrei să te răsfeţi siongur cu o porţie de mâncare delicioasă.
Sunt zile în care nu mai ştii ce să găteşti. Dar nu-i nimic, noi îţi venim în ajutor cu diverse reţete, printre care şi aceste legume la cuptor, absolut delicioase.
Pentru cunoscători ingredientele folosite în bucătăria asiatică sunt miraculoase, iar ghimbirul este considerat un condiment desăvârşit. Reţeta fripturii de carne cu ghimbir, pe care a făcut-o Andrei Ţandără în emisiunea „Click! Poftă bună!“, este ce
Andrei Ţandără, bucătarul emisiunii „Click! Poftă bună!“ de la Prima TV, te invită într-o călătorie a simţurilor şi a aromelor unice din bucătăria asiatică. Prepară şi tu supa chefului şi vei fi încântată de rezultat.
Ion Lumânare, din Hotarele, e mândru de femeia lui şi de bucatele pe care le găteşte. Când i-am trecut pragul casei, ea - mama Lina, adică - tocmai deschidea uşiţa cuptorului în care se coceau pâinile. Pâini mai mici, de le zicea „picioi”. Puse laola
Acest muşchi de vită cu vin şi pesmet la cuptor nu este neapărat un fel de mâncare pe care să.l prepari doar atunci când ai musafiri la masă. La fel de bine îl poţi pregăti într-o seară la o cină rimantică.
Mâncarea de la tarabele de pe stradă este rapidă, ieftină şi plină de savoare, oferind trecătorilor de peste tot în lume gustul local. Unele mâncăruri sunt adevărate aventuri pentru turişti (gheare de pui doriţi?), iar pe străduţele oraşelor există t
Trebuie să recunoşti că că această combinaţie de ştrudel cu kiwi şi ciocolată este inedită. Nu ştim dacă tu ai mai preparat-o până acum, dar noi sigur nu am mai făcut-o. dar cum toate au un început, iar noi ştim că acesta este unul delicios, a venit şi vremea lui.
Poţi prepara chiar la tine acasă această ruladă cu mac şi nuci în numai câţiva paşi pe care noi ţi-i recomandăm. E foarte gustoasă şi foarte sănătoasă. Iat ingredientele sunt la îndemână şi ieftine.