Adrian Şişiu, va reprezenta pentru prima dată România la Campionatul Mondial de Paste Barilla, una dintre cele mai importante competiţii dedicate pastelor la nivel mondial. Românul se „va bate” cu alţi 19 chefi din întreaga lume, sub privirile unui j
Salatele de crudităţi sunt mult mai bune dacă adaugi în ele ulei infuzat cu ierburi aromate. În loc să cumperi din comerţ, poţi face chiar tu acasă, folosind doar ierburile tale preferate.
Când alegem un vin de pe rafturile magazinelor, ne oprim adesea la licori din soiuri internaţionale – Merlot, Cabernet Sauvignon sau Riesling -, şi trecem adesea pe lângă băuturile produse din struguri autohtoni. E păcat, fiindcă pierdem o combinaţie
Din dovleac pot fi preparate atât feluri principale, cât şi deserturi. Iar dacă-l prepari cu roşii şi brânză la cuptor vei obţine cel mai bun fel de mâncare pentru prânz.
Nu-i aşa că ţi s-a făcut poftă doar cât ai privit această poză? Îţi garantăm că acest chec de ciocolată cu glazură va fi unul dintre cele mai bune pe care le-ai gustat vreodată.
Celebra reţetă fast-food, poate fi preparată şi în casă, fără să fie nevoie să apelezi la aditivi sau la arome artificiale. Jamie Oliver îţi arată cât de uşor se pot prepara nuggets de pui!
Atunci când îţi este poftă de ciocolată prepară repede aceste senzaţionale fursecuri. Cei dragi vor fi cuceriţi de gustul intens al acestor fursecuri cu ciocolată. Ele sunt acel desert potrivit lângă o cană cu cafea sau ceai fierbinte în zilele reci şi ploioase de toamnă. Nu-i aşa că ne daţi dreptate?
Sunt specifice Spaniei şi Portugaliei, acolo unde au fost preparate pentru prima dată, dar se gătesc şi în Filipine sau în America de Sud. Sunt delicioase simple, cu zahăr vanilat sau scăldate într-un sos dulce.
Aromatele smochine dau un gust deosebit preparatelor. Pot fi gătite la cuptor, împreună cu brânză de capră, pentru un aperitiv savuros sau pot fi adăugate în dulciuri, pentru deserturi de neuitat.
Pufoasă, cu o aromă intensă de ciocolată neagră şi un parfum subtil de portocală, această negresă este exact desertul pe care-l aştepţi cu nerăbdare în weekend.
Poţi prepara o cantitate mai mare din acest chec, deoarece este la fel de bun congelat şi încălzit mai târziu. Va fi la fel de pufos şi gustos ca proaspăt scos din cuptor.
Înlocuieşte reţeta simplă de piure de cartofi cu unt şi lapte cu una în care adaugi brânză şi usturoi. Vei obţine un piure fin, numai bun de servit cu friptură.
Cu o istorie de peste cinci mii de ani, iaurtul se numără printre cele mai consumate alimente din lume. Este disponibil în combinaţii diverse, cu fructe, ciocolată sau cereale, dar varianta simplă, cu cât mai puţin zahăr adăugat, este cea mai sănătoa