De ce apare agresivitatea la copii? Unul din trei copii este bătut în familie, arată UNICEF. Psiholog Petruț Rizea: „Este un strigăt de ajutor”
Un raport UNICEF publicat în octombrie 2025 arată că în Europa și în Asia Centrală doi copii din trei sunt supuși în familie disciplinării agresive, iar unul din trei este pedepsit fizic. Violența rămâne astfel o formă de educare extrem de răspândită. „Copiii supuși violenței fizice sau psihologice sunt mai predispuși să dezvolte probleme de sănătate mintală, să aibă dificultăți la școală și să adopte un comportament agresiv”, arată raportul UNICEF. În acest context, am vorbit cu psihologul și dascălul Petruț Rizea pentru a ne ajuta să înțelegem cauzele profunde ale agresivității la copii.
Click: Petruț, de unde se dezvoltă agresivitatea la copii?
Agresivitatea copiilor nu apare din senin. Ea este un strigăt de ajutor, o manifestare a unei suferințe interioare pe care copilul nu știe cum să o exprime altfel. În spatele unui comportament violent se ascund, de cele mai multe ori, frustrare, neputință, lipsa controlului emoțional, respingerea, lipsa atenției sau modele negative de comportament văzute în familie ori în mediul online. Copilul agresiv este, de fapt, un copil rănit.
Limitele sunt cele care îi oferă copilului siguranță și direcție. Ele nu sunt doar reguli, ci forme de iubire. Când părintele spune „nu”, o face pentru a proteja, nu pentru a domina. Când profesorul este ferm, dar calm, transmite un mesaj de stabilitate și de încredere. Limitele trebuie să fie clare, constante și explicate, nu impuse din frică, ci învățate prin înțelegere. Copiii care cresc fără limite ajung adesea să se piardă între dorințe și realitate, între impulsuri și consecințe.
Click: Cel mai recen și șocant caz de agresivitate la copii este cel al adolescentei de 14 ani care și-ar fi ucis mama.
Cazul cutremurător de pe strada Lamotești din București, în care o adolescentă de doar 14 ani și iubitul ei de 20 de ani au ucis-o pe mama fetei și au îngropat-o, este o dovadă dureroasă a ceea ce se întâmplă atunci când lumea interioară a unui copil scapă de sub control, iar adulții din jur nu reușesc să mai ajungă la el. În spatele acestei tragedii se ascund neglijență, lipsa comunicării, respingere, dar și lipsa unor repere emoționale sănătoase. Este o lecție amară despre cât de important este să fim atenți la semnalele copiilor, la schimbările de comportament, la tăcerile lor, la emoțiile pe care nu le știu numi.
Click: Ce rol joacă părinții și școala în acest context?
Rolul dascălului și al părintelui devine, astfel, esențial. Ei sunt cei care pot forma punți între emoțiile copilului și lumea din jur. Părintele trebuie să fie prezent, disponibil, capabil să asculte și să impună limite din iubire. Dascălul, la rândul lui, trebuie să fie un model de echilibru, de răbdare, de empatie, un adult care oferă siguranță și care poate vedea dincolo de comportament, până la cauza lui.
Colaborarea dintre familie și școală nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Doar printr-o comunicare constantă și sinceră, prin atenție și printr-o educație emoțională reală, putem preveni ca suferințele ascunse să se transforme în tragedii. Copiii nu au nevoie de perfecțiune, ci de prezență. Nu de pedepse, ci de ghidare. Iar societatea întreagă are nevoie să înțeleagă că violența nu începe în clipa crimei, ci mult mai devreme, în clipa în care un copil nu mai este ascultat.
