Sărbătoare importantă pe 22 octombrie. Ce rugăciune trebuie să rostești pentru a scăpa de necazuri

Ziua de 22 octombrie este una foarte importantă pentru credincioșii din țara noastră. Pe această dată, atât Biserica Ortodoxă cât și cea Greco-Catolică sărbătoresc pe cei șapte tineri din Efes. Se spune că aceștia au adormit într-o peșteră și s-au trezit tocmai peste 200 de ani, iar credincioșii din țara noastră se roagă la acești sfinți atunci când necazurile îi copleșesc.

Este o sărbătoare importantă în calendarul religios
Este o sărbătoare importantă în calendarul religios

Ziua de 22 octombrie este una important în calendarul religios din țara noastră. Cu ocazia acestei date sunt sărbătoriți cei șapte tineri din Efes, Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin. Se spune că ar fi trăit la jumătatea secolului al III-lea în cetatea Efes, într-o perioadă în care creștinii erau persecutați de către împăratul Deciu.

Cei șapte tineri erau soldați în armata romană, iar împăratul le-ar fi cerut să renunțe fie la credința creștină, fie la propriile vieți. Conform tradiției, împăratul le-ar fi oferit un scurt timp de răgaz în care să se decidă, iar acesta a fost momentul în care cei șapte au dispărut complet.

Este o sărbătoare importantă în calendarul religios

Cei șapte s-au refugiat într-o peșteră de lângă Efes, iar după ce a aflat că tinerii nu vor renunța la credință, împăratul a ordonat ca intrarea acesteia să fie zidită. Însă, cei șapte tineri au fost copleșiți de un somn adânc din care s-au trezit de abia peste 200 de ani.

Piatra care bloca intrarea în peșteră dispăruse deja de mult timp, iar tinerii au crezut că nu au dormit decât o singură noapte. Iar atunci când unul dintre ei a mers în Efes să cumpere de mâncare, oamenii au observat că monedele erau foarte vechi. Vestea ar fi ajuns la Episcopul Ștefan al Efesului, iar tinerii nu au mai trăit decât șapte zile după acest eveniment.

Ce rugăciune trebuie rostită în această zi

Există și o rugăciune care este spusă, de obicei, cu ocazia acestei sărbători.

„Sfinților 7 tineri din Efes, care bine v-ați nevoit și cununa Împăratului Hristos ați dobândit, ne rugăm vouă, ca unii care multă îndrăzneală înaintea Domnului ați câștigat.

Sfinților Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin, izbăviți-ne de lipsa somnului și puținătatea sufletului.

Voi, care în vremea împăratului Deciu, prigonitorul, ați fost pregătiți să luați cununa muceniciei, mărturisind dreapta credință și împotrivindu-vă tiranului celui fără de omenie, însă, din rânduială dumnezeiască, peștera în care v-ați adăpostit nu v-a fost vouă mormânt, ci s-a făcut vouă sân al lui Avraam, în care ați dormit somn adânc mai multe sute de ani şi, ca nişte prunci ce se încălzesc la sânul maicii lor, nu ați suferit nicio stricăciune.

Iar în vremea binecredinciosului împărat Teodosie, din încredințarea Mântuitorului și pentru adeverirea Învierii celei de obște, v-ați trezit și v-ați arătat oamenilor, dând mărturie despre puterea lui Dumnezeu, apoi ați adormit cu adevărat întru odihna cea veșnică.

O, preaslăvită minune, încât pretutindeni oamenii o au cunoscut.

Deci, și acum, când gânduri negre vin asupra noastră, văzând cum slăbim cu duhul și cum ne descurajăm din lipsa somnului, acestea ne rod și ne macină sufletește, ca un vierme neadormit. Grijile cele apăsătoare, ca niște ulii la pradă, ne covârșesc și nu mai știm ce sunt pacea și odihna încrederii în Dumnezeu.

Știm că toate acestea pentru păcatele noastre sunt. Știm că, pentru puțina noastră iubire de Dumnezeu și de aproapele, în astfel de mâhniri se afundă sufletul nostru.

Cu pocăință ne rugăm și cerem ajutorul vostru, Sfinților din Efes, somn binecuvântat și mângâietor, spre pacea sufletului și odihna cea trupească, dăruiți-ne. Izbăviți-ne din gândurile cele rele, iar cu cele bune ne insuflați.

Scoateți-ne din grijile cele multe care ne macină și de singură grija mântuirii învățați-ne să ne ținem. Așadar, Sfinților ai lui Dumnezeu, prin ajutorul vostru, luminare și împăcare întru Hristos să găsim și cerul să îl dobândim. Amin.”



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop, foto shutterstock jpg
image png
Supa crema, Bontea, foto Shutterstock, Instagram jpg
hanorac oversize jpg
horoscop jpg
zodie zodii pixabay jpg
Comunicat Beach Please 4 dec (1) jpeg
zodii cu noroc la bani jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net