Ce spune bradul de Crăciun despre tine

Ce spune bradul de Crăciun despre tine

Ultima actualizare:
1 72253 original jpg jpeg

Decorarea bradului de Crăciun este partea cea mai frumoasă a sărbătorilor, iar mulţi dintre noi avem preferinţe diferite în materie de brad, dar şi în materie de decoraţiuni. Iar împodobirea şi alegerea unui brad scot la iveală câteva lucruri despre personalitatea ta.

Dacă eşti genul de persoană care alege să pună o stea în vârful bradului,atunci cele trei cuvinte care te descriu cel mai bine sunt:moral,lider şi puternic. Ai un puternic sistem de credinţă şi te uiţi după “semnele” din jurul tău care să te îndrume spre direcţia bună. De multe ori,te gândeşti la tine ca şi cum tu eşti o stea călăuzitoare şi îţi asumi un rol de lider. De asemenea,ai o busolă morală foarte puternică pe care o foloseşti în luarea unor decizii importante.

Dacă pui în vârful bradului un înger,atunci cele trei cuvinte care te definesc cel mai bine sunt:spiritual,bun şi caritabil. Amplasarea unui înger în vârful bradului de Crăciun arată că ai o latură spirituală puternică şi că nu ţi-e teamă le spui asta şi celor din jur. Ai un suflet bun,ştii să ai gijă şi de alţii şi să-i faci să se simtă speciali. La nevoie,oamenii te vor căuta pentru că ştiu că ai o inimă bună şi vei fi acolo să îi spijini.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
e190391e70eebe3deadddbd1f48daa9a58 jpg
orificiu chiuvetă jpg
Horoscope jpg
Insomnie FOTO Shutterstock (2) jpg
man woman looking camera indoors jpg
Ochi   shutterstock (1) jpeg
fresh raw beef steak dark surface jpg
young woman belly with hand it jpg
image
image