Ce observă chelnerul la tine: felul în care îți așezi telefonul îi dă de gândit

Ce observă chelnerul la tine: felul în care îți așezi telefonul îi dă de gândit

Ultima actualizare:

Atenția la detalii este o calitate pe care mulți chelneri o au. Dar știai că acești angajați țin cont inclusiv de atitudinea, aspectul, modul de a vorbi și inclusiv de obiceiurile clienților? 

image

Mai mulți cheneri din Chicago au spus ce observă la clienții lor când aceștia intră în restaurantul unde își desfășoară activitatea. 

De exemplu, Katie Plowman a mărturisit pentru „Reader's Digest‟ că este atentă cum își poziționează clienții telefonul pe masă: „Când văd că oamenii își pun telefonul cu fața în sus lângă farfurie, îmi dau seama că încearcă să facă mai multe sarcini deodată și poate nu își doresc să fim atât de prezenți în timpul mesei. Pe de altă parte, oamenii care își pun telefonul cu fața în jos arată că sunt atenți la atmosfera din jur. Însă cei care își țin telefonul într-o mână pe tot parcursul mesei mă îngrijorează. Oare chiar le place să ia masa în oraș?‟, a povestit ea. 

Cum plasezi comanda 

Știai că modul în care îți comanzi mâncarea poate spune multe despre amabilitatea și empatia ta? Alexander Delmonico explică: 

„Există oameni care comandă rapid, direct din meniu, oameni cărora le place să le fie prezentată lista cu specialități (eventual de două ori) și oameni care pun întrebări detaliate. Ultimul grup reprezintă doar 5% dintre clienți, dar îmi ocupă 95% din timp. De asemenea, acești oameni sunt cei care trimit adesea mâncarea înapoi în bucătărie‟. 

Citește și: Clientul nostru, stăpânul nostru? Când e justificat să trimiți înapoi mâncarea la restaurant 

Felul în care interacționezi cu angajații 

Angajații își pot da seama dacă oamenii din restaurant sunt anxioși, din felul în care aceștia comunică: „Există oameni cărora le este frică să spună ceva, de teamă că mă vor deranja. Simt acea anxietate socială. Este treaba noastră să îi ajutăm. Din experiența mea, tinerii nu comunică cu angajații‟, a povestit Alexander Delmonico. 

Cine îți dorești să te servească 

Angajații din restaurant pot să anticipeze înaintea ta cine îți dorești să te servească la masă: „Dacă ne referim la un grup zgomotos de oameni, îmbrăcați informal, sunt șanse ca aceștia fie serviți de o persoană glumeață, cu o atitudine informală. Este important să evaluezi persoanele care intră în restaurant și să ghicești ce chelner își doresc‟, a povestit Ben Myhre pentru publicația menționată. 

Limbajul corpului 

Pe lângă îmbrăcăminte, limbajul corpului este un indicator pentru chelnerii care își doresc să afle cum să se comporte cu tine. De exemplu, dacă stai cu brațele încrucișate și cu ochii în jos înseamnă că nu îți dorești să fii întrerupt, în timp ce o postură deschisă arată că îți vrei să interacționezi și chiar să glumești cu persoana care te servește.  

Sursă foto: Shutterstock  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Proteine - oua, carne rosie, branza, avocado, nuci FOTO Shutterstock
adult with loths money jpg
shutterstock 1185926422 jpg
young beautiful woman wearing stripes shirt standing yellow isolated background happy with big smile doing ok sign thumb up with fingers excellent sign jpg
Native23 Credit pentru casă ce trebuie să compari înainte să alegi banca jpg
couple playing with bell pepper jpg
Ce s ar intampla daca nu ti ai mai taia unghiile de la picioare  Sursa foto shutterstock 1846941127 jpg
bathtub jpg
image
image