10 recomandări pe care Biserica Ortodoxă le face credincioşilor care merg la vot

10 recomandări pe care Biserica Ortodoxă le face credincioşilor care merg la vot

Ultima actualizare:
1 votare jpg jpeg

Cu toate că nu susţine vreun partid sau o ideologie politică, Biserica Ortodoxă a făcut câteva recomandări credincioşilor care vor merge la votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Sfântul Sinod a reiterat faptul că Biserica Ortodoxă nu susţine un partid politic anume, dar îi îndeamnă pe cetăţeni „să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate”.

Pentru „aprecierea candidaţilor la alegerile parlamentare din acest an, Arhiepiscopia Sucevei a emis 10 criterii „orientative”:

I. manifestarea credinţei în Dumnezeu şi a responsabilităţii faţă de comunitate;

II. apărarea libertăţii religioase şi susţinerea activităţilor spirituale şi sociale ale Bisericii;

III. respectul pentru persoana umana şi promovarea culturii vieţii: promovarea familiei tradiţionale, fireşti, formată din bărbat şi femeie, menită să conceapă alte vieţi; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;

IV. promovarea unei educaţii naţionale integrale, care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morala şi spirituală;

V. apărarea şi promovarea sănătăţii fizice, psihice şi morale/spirituale a poporului român;

VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică şi creştere demografică a României;

VII. apărarea şi promovarea patrimoniului cultural şi spiritual naţional;

VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului şi dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilităţii pentru generaţiile prezente şi viitoare;

IX. sprijinirea comunităţilor de români din jurul graniţelor şi a diasporei române, precum şi promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;

X. apărarea şi promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern şi intern.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colorful pastel minimal interior design jpg
thoughtful young woman with question mark jpg
congelator istock jpg
delicious composition with pumpkin soup beautiful ceramic dish seasonal food jpg
housewife woking home lady blue shirt woman bathroom jpg
muzica casti shutterstock
shutterstock 2505128673 jpg
business woman working jpg
image
image