3 paşi pentru creşterea productivităţii

3 paşi pentru creşterea productivităţii

Ultima actualizare:
1 50770 original jpg jpeg

Pe plan profesional, atingerea obiectivelor dorite ţine foarte mult şi de randamentul pe care îl dai. Capacitatea de concentrare, inspiraţia, cunoştinţele în domeniu, toate au un cuvânt de spus atunci când vine vorba de reuşita în carieră.

 Pentru a-ţi creşte productivitatea,iată câţiva paşi pe care,dacă îi urmezi,vei face performanţă.

1. Concentrează-te asupra ceea ce este important

Lucrezi la ceva ce trebuie terminat astăzi sau mai poţi amâna termenul de predare cu încă o zi? Dacă te regăseşti în prima situaţie înseamnă că trebuie să îţi canalizezi toată atenţia asupra ceea ce faci. Altfel,este posibil să nu fii mulţumit de ceea ce a ieşit sau există şansa să nu termini la timp.

De asemenea,ideea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp nu este tocmai bună,pentru că este clar că nu poţi avea randament în tot ce faci în acel moment. Mai bine rezolvă-le pe rând,decât să te chinui cu mai multe lucruri deodată.

2. Notează-ţi sarcinile

Dimineaţa când ai ajuns la serviciu trece pe o foaie sarcinile pe care le ai de îndeplinit în ziua respectivă. Astfel,îţi va fi mult mai uşor să îţi împarţi timpul pentru toate lucrurile pe care le ai de făcut. De asemenea,îţi poţi trece şi un timp aproximativ destinat fiecărei sarcini. Dorinţa de a termina la timp îţi poate creşte productivitatea.  

3. Elimină orice factor care îţi distrage atenţia

E-mailul,reţelele de socializare,messengerul,telefonul mobil,toate acestea sunt factori care îţi distrag atenţia în timp ce tu ai altceva mai important de făcut. Reconectarea la sarcinile pe care le ai de îndeplinit va fi mult mai grea,aşadar încearcă să elimini acei factori care te deconectează.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
plante baie istock jpg
young woman with messy bun hair style jpg
happy girl spends time home cozy interior writes draws notebook jpg
renaissance portrait woman as sun goddess jpg
Cum sa incepi sa tii dieta mediteraneana  Sursa foto shutterstock 1438074866 jpg
beautiful girl make salad sporty blonde kitchen woman writing recipe notebook jpg
e153a280b160c2166d8b6b2c95a1c2f6af jpg
girl coat jpg
image
image