A fost descoperită proteina care arde grăsimile

A fost descoperită proteina care arde grăsimile

Ultima actualizare:
1 70591 original jpg jpeg

O proteină care arde grăsimile din organism a fost descoperită de către o echipă de cercetători japonezi de la Universitatea din Kyoto.

Astfel,persoanele pot consuma mese mai bogate în grăsimi fără a se îngrăşa,potrivit oamenilor de ştiinţă.

În cadrul unui experiment,cercetătorii niponi au comparat metabolismul grăsimilor la şoareci ce aveau gena GPR120 cu şoareci fără această proteină,după ce ambele grupuri de cobai au primit hrană bogată în grăsimi.

Rezultatele studiului arată că şoarecii în al căror organism nu exista această proteină au luat în greutate în medie cu 15%,spre deosebire de ceilalţi şoareci. De asemenea,cercetătorii au descoperit în organismul şoarecilor din primul grup un nivel al grăsimii de două ori mai mare,decât în cazul celor din al doilea grup.

De asemenea,oamenii de ştiinţă au analizat genomul a 20 de mii de europeni şi au ajuns la concluzia că cei care avea o mutaţie a genei GPR120 întâmpinau un risc de obezitate cu 1,6 ori mai mare decât persoanele  la care această proteină nu a suferit mutaţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman belly with hand it jpg
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
image
image