Ai adesea crampe musculare? Află care sunt cauzele şi cum le poţi combate!

Ai adesea crampe musculare? Află care sunt cauzele şi cum le poţi combate!

Ultima actualizare:
1 68810 original jpg jpeg

Orice persoană are, cel puţin o dată în viaţă, crampe musculare. Ştii care sunt cauzele care duc la apariţia acestei probleme sâcâitoare şi cum o poţi preveni? Iată de ce să ţii cont.

Crampele musculare pot fi,adesea,extrem de supărătoare,mai ales când durează câteva minute. Specialiştii susţin că în multe situaţii nu există cauze clare pentru apariţia crampelor musculare,dar sunt câţiva factori care favorizează apariţia lor.

Factori care duc la apariţia crampelor musculare

Printre acestea se numără deshidratarea,apariţia unui dezechilibru la nivelul electroliţilor din corp,efectuarea exerciţiilor fizice în locuri cu temperaturi foarte ridicate. Din cauza acestui ultim factor,corpul transpiră mai mult decât în mod obişnuit şi astfel,se pierd mai mulţi electroliţi odată cu transpiraţia.Pe de altă parte,spasmele musculare frecvente pot fi un semn al unei deficienţe de potasiu,de calciu,de sodiu sau de magneziu. Toate aceste substanţe sunt necesare pentru buna funcţionare a musculaturii.

Ce este de făcut în cazul în care te confrunţi cu crampe musculare

Pentru a preveni apariţia crampelor musculare,este important să consumi alimente care conţin magneziu şi să-ţi hidratezi corpul cu apă bogată în oligominerale cu scopul de a echilibra balanţa electroliţilor din corp.

În cazul în care ai crampe musculare în timp ce faci sport,apelează la exerciţiile de stretching. Dacă ai crampe la picior,întinde-l,după care îndoaie-l uşor. Repetă mişcarea până în momentul în care crampele musculare dispar.

Ca să-ţi menţii ridicat nivelul electroliţilor din corp,este indicat să consumi brânză,lapte,banane,migdale şi ciocolată neagră,toate în cantităţi moderate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
image
image