Ce se întâmplă la Slujba de Înviere și de ce e bine să nu o ratezi

Ce se întâmplă la Slujba de Înviere și de ce e bine să nu o ratezi

Ultima actualizare:

În noaptea Sfintelor Paști, bisericile se umplu de lumină, iar sufletele celor prezenți par să vibreze la unison. Dacă nu ai fost până acum la Slujba de Înviere sau ai lipsit în ultimii ani, e timpul să îți pui o întrebare simplă: de ce să nu fii acolo în cea mai importantă noapte a creștinătății?

image

Este mai mult decât un ritual religios – este o reconectare profundă cu tine însăți, cu credința, cu speranța și cu ceilalți.

În Duminica Paştilor, la miezul nopții, întreaga suflare creştină, ortodocşi şi catolici deopotrivă, se adună în faţa bisericilor şi aşteaptă cu nerăbdare lumina Învierii. De fiecare dată, Sărbătoarea de Paşte este emoţionantă, iar lumina Învierii are ceva irezistibil care îi adună pe toţi, indiferent de puterea credinţei lor. Această lumină oferită în timpul slujbei de Înviere şi bucuria pe care o aduce se extinde dată din mână în mână, descreţeşte frunţile tuturor, însufleţindu-i să rostească „Hristos a Înviat!‟. Încă din Sâmbăta Mare, la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, mii de pelerini iau parte la un adevărat miracol: pogorârea luminii sfinte. De două mii de ani, în fiecare an, dar numai la Paştele ortodox, o rază de lumină coboară spre Sfântul Mormânt. Patriarhul, însoţit de un sinod, pătrund în Mormânt şi aduc făclii aprinse din care dau lumină credinioşilor.

Apropie pe toţi de Lumina Sfântă

Momentul Învierii rămâne o taină, aşa cum lumina Învierii se află pe masa Sfântului Altar în timpul slujbei din noaptea de Înviere. Chiar şi cei care n-au putut să se pregătească prin post pentru primirea bucuriei Învierii sunt primiţi de Domnul ca în „ceasul al unsprezecelea‟ (Matei 20, 1-16) să ia lumina sfântă. Primind-o în timpul slujbei şi protejând-o până acasă, ei aduc în casele proprii lumina credinţei şi a speranţei în Domnul, cu promisiunea că o vor păstra şi vor trăi în ea. De aceea, este bine ca lumânarea să fie păstrată pentru a fi reaprinsă la necazuri şi boală.

Este prilej de comuniune şi iertare

Slujba Învierii Domnului aduce bucurie şi speranţă tuturor creştinilor, pentru că este un moment al iertării şi al renaşterii. Învierea semnifică biruinţa împăcării, a vieţii, iar sărbătoarea ei este menită să îi aducă pe credincioşi mai aproape unul de celălalt. Acesta este şi îndemnul adresat în timpul slujbei pascale: „Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le‟. Iată un prilej ca familiile să se reunească şi ca fiecare să-şi arate dragostea aproapelui oferindu-i iertarea, aşa cum Mântuitorul Însuşi a iertat păcatele tuturor şi s-a jertfit pe Sine!

Aduce bucuria biruinţei asupra morţii

Învierea Mântuitorului aduce nu doar emoţie şi minunea Luminii Sfinte, ci şi bucuria biruinţei binelui asupra răului, a vieţii asupra morţii. Credincioşii păşesc în Săptămâna Reînnoită, pe parcursul căreia nu se ţine post. Pentru a nu umbri bucuria Sărbătorii, este oprită şi săvârşirea de pomeniri ale morţilor, de parastase, dar şi de nunţi. Se pot împărţi ouă roşii şi pască numai în Sâmbăta Tomii, prima după Învierea Domnului. În popor, se spune că din noaptea Învierii până în Duminica după Paşte iadul este închis, iar cei care se întâmplă să moară acum sunt iartaţi de păcate şi păşesc în rai.

Ştiai că...

...ultima dată când Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă au celebrat în aceeaşi zi Sfintele Paşti a fost în anul 2017 şi va mai fi la fel în anii 2028 (16 aprilie) şi 2031 (13 aprilie)? Decalajul este explicat prin faptul că aceste două mari Biserici folosesc calendare diferite.

@shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image