Cum îţi influenţează luna naşterii sănătatea

Cum îţi influenţează luna naşterii sănătatea

Ultima actualizare:
1 70817 original jpg jpeg

Probabil că nu te-ai gândit niciodată la asta, dar există o legătură între luna naşterii şi modul ăn care-ţi evoluează starea de sănătate pe parcursul vieţii. Iată cum îţi influenţează luna naşterii sănătatea.

Cercetătorii de la Universitatea din Columbia au descoperit că perioada anului în care te-ai născut te poate predispune la o serie de afecţiuni. Ei au analizat istoricul medical a peste 1,7 milioane de pacienţi,comparând peste 1,600 de boli cu perioada în care s-au născut persoanele.

Astfel există anumite luni care au o influenţă mai mare asupra stării de sănătate. De exemplu,luna mai este cel mai bun moment al anului pentru nou-născuţi,în timp ce riscul creşte considerabil în lunile octombrie şi noiembrie,cei născuţi în această perioadă suferind de boli multiple.

Cardiacii,născuţi primăvara

Cei care s-au născut în lunile martie şi aprilie sunt predispuşi la probleme cardiovasculere,cum ar fi creşterea tensiunii arteriale. Pe de altă parte,cei care au venit pe lumetoamna,mai ales în lunile octombrie şi noiembrie,se confruntă cu probleme respiratorii.

În ceea ce priveşte afecţiunile sistemului reproductiv,cei născuţi la începutul iernii erau cei mai afectaţi. Acelaşi interval de timp este vinovat şi de apariţia bolilor neurologice.

Însă,lunile anului nu sunt singurele responsabile de eventuale afecţiuni. La fel de periculos poate fi stilul de viaţă dezechilibrat,expunerea la radiaţii,poluarea sau alimentaţia deficitară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
 MG 3723 jpeg
image
image