Dovedit ştiinţific. Cercetătorii germani au descoperit motivul pentru care unii oameni sunt stângaci

Dovedit ştiinţific. Cercetătorii germani au descoperit motivul pentru care unii oameni sunt stângaci

Ultima actualizare:
1 shutterstock 1770159689 jpg jpeg

Scriu cu stânga, mănâncă folosind mâna stângă, tricotează, zugrăvesc şi salută cu stânga atunci când dau noroc; această predispoziţie are şi o explicaţie, oferită de oamenii de ştiinţă germani. Sunt stângacii mai lenţi în mişcări, este doar un moft nevoia de a scrie cu stânga?

Persoanele stângace au fost subiectul unui studiu ştiinţific, iar rezultatele obţinute de experţi sunt neaşteptate. Te numeri printre cei vizaţi? Ar trebui să ştii că a fi stângaci vine la pachet cu câteva avantaje surprinzătoare, inclusiv niveluri mai ridicate de creativitate şi de ambiţie şi nu este vorba despre lentoare în mişcări. În caz că nu ştiai, doar 10 până la 12% de persoane, din populaţia lumii, sunt stângace, iar asta înseamnă că vorbim despre oameni mai deosebiţi decât ceilalţi, dreptacii, dar chiar şi faţă de ambidextrii.

Nu creierul dictează cu ce mână să scrie

Studiul recent publicat în revista eLife vine să facă lumină în privinţa motivului din spatele acestei realităţi. Cercetările anterioare au sugerat că predispoziţia spre utilizarea părţii stângi a corpului se datorează diferenţelor genetice din creier. Mai mult, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Ruhr din Bochum, Germania, măduva spinării determină mâna dominantă.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, experţii germani au recrutat mame însărcinate în opt până la 12 săptămâni şi au examinat expresia genei din măduva spinării a bebeluşilor. Ce au descoperit: cortexul motor (care controlează mişcările braţelor şi mâinilor prin semnale către creier) şi măduva spinării nu se conectează până la săptămâna a 15-a de sarcină. Cu toate acestea, bebeluşii prezintă semne specifice încă de la opt săptămâni. Acest lucru sugerează că creierul nu poate controla preferinţa spre stânga sau dreapta; Totul se întâmplă, cel mai probabil, la nivelul măduvei spinării.

@shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
side view woman with cute chihuahua dog jpg
Luna noua in Balanta jpg
femeie durere de cap fotolia 23471196 subscription l jpeg
preserved food arrangement jpg
front view young female red shirt suffers from physical threats violence with shut ears cream space female cloth photo jpg
young woman posing with peony flower mirror grass outdoors jpg
vertical shot positive woman enjoys beauty treatments wears green mask made natural ingredients makes anti cellulite massage with bath brush stands bare shoulders indoor body care concept jpg
plante baie istock jpg
image
image