Exerciţii care-ţi menţin creierul ager

Exerciţii care-ţi menţin creierul ager

Ultima actualizare:
1 63638 original jpg jpeg

Şi creierul are nevoie de exerciţii pentru a se menţine în formă, deoarece pe măsură ce îmbătrâneşte nu mai reacţionează la fel ca înainte. Iată ce poţi face pentru a avea o minte ageră!

Fă exerciţii fizice în mod regulat

Faptul că mergi la sală de trei ori pe săptămână şi faci sport în aer liber ori de câte ori ai ocazia,nu te va păstra doar într-o formă fizică de invidiat,ci va contribui şi la sănătatea creierului tău. Astfel,vei fi protejată de maladia Alzheimer,iar dacă din păcate deja suferi de ea,rata de dezvoltare va fi mult încetinită.

Citeşte şi:

3 alimente pentru o memorie mai bună

Semne care arată că eşti stresată

Studiază cât poţi de mult

Studiile în domeniu au relevat faptul că persoanele care au petrecut mai mulţi ani pe băncile şcolii sunt mai puţin predispuse la pierderi de memorie. Cel mai bun exerciţiu pentru creier este învăţatul,iar din acest motiv lectura ar trebui să fie printre hobbiurile tale.

Încearcă lucruri noi

Ai vrut mereu să iei lecţii de pian sau să înveţi o limbă străină,dar parcă niciodată nu ai avut timp sau destulă voinţă. Este cazul să te motivezi,deoarece este o modalitate excelentă prin care-ţi menţii creierul tânăr. Nici lecţiile de dans nu sunt o idee rea,întrucât creierul va fi nevoit să creeze conexiuni care te vor ajuta să te sincronizezi.

Timp liber pentru jocuri

Ce-ai zice dacă în timpul cafelei de dimineaţă ai completa o integramă,un rebus sau ai încerca să găseşti combinaţia perfectă la sudoku? Activitatea cerebrală va fi intensificată şi tu te vei putea concentra mai uşor pe parcursul zilei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Prajitura de curmale  Sursa foto shutterstock 2246465563 jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia, Instagram jpg
Tim Curry  foto   Profimedia jpg
implant jpeg
collage numerology concept jpg
Jennifer Garner, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
positive young female whispers secret with glad expression serious guy keeps fore finger lips jpg
woman looks poses well dressed comfortable chair being alone waits queue isolated vivid pink jpg
image
image