Exerciţii la tine acasă

Exerciţii la tine acasă

Ultima actualizare:
1 48100 original jpg jpeg

De câte ori ai promis că vei începe un program de exerciţii de care să te ţii? Ce-ai spune să încercăm împreună? Astăzi prima lecţie : exerciţiile pentru picioare.

Cura de slăbire dă rezultate mai rapide dacă este însoţită de exerciţii fizice,sunt de părere nutriţioniştii.

De fapt,acestea ar trebui efectuate de cel puţin două ori pe săptămână,chiar dacă nu ţii dietă.

Partea bună este că,dacă nu vrei sau nu poţi să mergi la sală,nici nu este nevoie. Poţi face exerciţii simple la tine acasă,pentru că nu ai nevoie de niciun accesoriu de fitness,doar de un covoraş.Atenţie!

Antrenorul de fitness Luiza Bucur îţi prezintă câteva exerciţii pentru picioare. Ai nevoie de 15-20 de minute libere şi de un pic mai multă voinţă.

1. Întinsă pe partea dreaptă,sprijină-te pe cotul drept şi pe talpa piciorului stâng. Întinde piciorul drept şi trage de vârf înspre gleznă.

Ridică piciorul în sus până la 45 de grade de podea. Repetă de 10 ori,apoi schimbă piciorul.

2. În picioare,cu mâna stângă ridicată în unghi drept faţă de trunchi şi cu mâna dreaptă în şold,pentru echilibru.

Ridică piciorul stâng lateral,până atinge mâna stângă. Repetă exerciţiul de 10 ori,apoi schimbă piciorul. Pentru mai mult echilibru,lasă piciorul stâng pe podea încrucişat,în faţa celui drept.

3. Întinde-te pe partea stângă şi sprijină-te în cotul stâng. Ridică piciorul drept la 90 de grade şi prinde glezna cu mâna dreaptă.

Ridică piciorul stâng până ajunge la nivelul dreptului. Repetă de 10 ori,apoi schimbă piciorul.

Sfat:

Înainte de a începe programul de exerciţii,este recomandată o scurtă încălzire. Numai aşa poţi evita apariţia întinderilor musculare.

Alergatul pe loc,rotirea umerilor şi a capului şi câteva genuflexiuni sunt suficiente. De asemenea,după terminarea exerciţiilor,stai câteva minute întinsă,respirând adânc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
beautiful japanese forest scene jpg
Kelly Osbourne  Profimedia jpg
Alimente si bauturi daunatoare jpg
Donna Mills  sursa foto   Profimedia jpg
Test viata anterioara jpg
Salata de fasole  Sursa foto shutterstock 2462863703 jpg
de la pantofii la platforme 5 sfaturi despre cum sa creezi o tinuta eleganta cu pantofi cu toc jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
image
image