Grăsimi sau carbohidraţi. Care sunt mai sănătoase?

Grăsimi sau carbohidraţi. Care sunt mai sănătoase?

Ultima actualizare:
1 77018 original jpg jpeg

Pizza, cartofi prăjiţi, bomboane, gogoşi şi alte asemenea produse nesănătoase ne vin în minte când ne gândim la alimente bogate în grăsimi, nu? Dar se ştie că grăsimile nu sunt deloc sănătoase şi de aceea trebuie să evităm să le mai consumăm.

Când vine vorba de consumul de grăsimi, există o greşeală pe care mulţi dintre noi o facem. Nu diferenţiem grăsimile sănătoase de cele nesănătoase. Da, avem tendinţa să credem că orice aliment care conţine grăsimi este nesănătos şi, astfel, dacă suntem conştiente de importanţa sănătăţii, evităm toate formele de grăsimi, inclusiv cele sănătoase, privând corpul de această substanţă importantă.

Dar, după cum bine ştim, corpul are nevoie de o dietă echilibrată, în cantităţi potrivite. O alimentaţie echilibrată trebuie să includă carbohidraţi, grăsimi, proteine, vitamine, minerale, fibre şi apă în proporţii egale, zilnic.

Dacă doza zilnică a uneia dintre aceste substanţe nutritive nu este asimilată de organism, ar putea provoca în timp probleme de sănătate. În plus, oamenii evită să mănânce alimente bogate în grăsimi, deoarece se gândesc că provoacă creşterea în greuatte sau cresc nivelul de colesterol rău.

Există multe mituri nutriţionale care susţin că o opţiune mai bună pentru grăsimile sănătoase sunt carbohidraţii. Adevărul este că atât carbohidraţii cât şi grăsimile sănătoase sunt necesare pentru sănătate.

Grăsimi sănătoase versus carbohidraţi

Consumul unei alimentaţii bogate în carbohidraţi poate provoca o serie de probleme de sănătate, este ceea ce spun experţii. În schimb, grăsimile sănătoase, cum sunt avocado, nuca de cocos, fructele cu coajă lemnoasă etc., pot îmbunătăţi sănătatea. Cu toate acestea, înlocuirea grăsimilor sănătoase cu carbohidraţi precum pâinea, chiar dacă este pâine din cereale integrale, nu este recomandată.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Ontario, persoanele care consumă mai mulţi carbohidraţi, în loc de grăsimi sănătoase, sunt expuşi riscului de a dezvolta colesterol ridicat şi accident vascular cerebral, deoarece carbohidraţii au un conţinut ridicat de gluten.

Şi s-a remarcat, de asemenea, că oamenii care includ suficiente grăsimi sănătoase în dieta lor zilnică, reduc riscul de afecţiuni cardiovasculare. În concluzie, optarea pentru grăsimi sănătoase în locul carbohidraţilor este bună pentru sănătate.

Oamenii de ştiinţă au studiat obiceiurile alimentare a peste 135. 000 de persoane din 18 ţări, cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani. Aceştia au ajuns astfel la rezultatele enunţate mai sus.

Credit foto: www.boldsky.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
femeie durere de cap fotolia 23471196 subscription l jpeg
preserved food arrangement jpg
front view young female red shirt suffers from physical threats violence with shut ears cream space female cloth photo jpg
young woman posing with peony flower mirror grass outdoors jpg
vertical shot positive woman enjoys beauty treatments wears green mask made natural ingredients makes anti cellulite massage with bath brush stands bare shoulders indoor body care concept jpg
plante baie istock jpg
young woman with messy bun hair style jpg
happy girl spends time home cozy interior writes draws notebook jpg
image
image