Horoscop august 2018: previziuni generale. Prin ce vor trece zodiile, pe rând

Horoscop august 2018: previziuni generale. Prin ce vor trece zodiile, pe rând

Ultima actualizare:
1 82755 original jpg jpeg

Nici în luna august nu avem parte de prea multă linişte dar, sub înţeleapta şi severa îndrumare a lui Saturn, avem toate şansele să transformăm turbulenţele într-o forţă constructivă. Trigonul Saturn-Uranus susţine inovaţia şi schimbarea, dar numai dacă ţinem seama de trecut şi de experienţa acumulată în timp. Stabilitatea şi progresul se combină constructiv, tradiţia şi inovaţia îşi dau mâna pentru a ne ajuta să schimbăm radical anumite sectoare de viaţă.

În prima săptămână a lunii august 2018, Marte şi Uranus formează un aspect tensionat care ar putea marca o perioadă încărcată de agresivitate, revoltă, dezordine, violenţe diverse, accidente cu număr mare de victime, sfidarea autorităţii sau fluctuaţii ale unor mecanisme financiare importante. De asemenea, se pot produce accidente ce implică reţele electrice sau eletricitatea într-o formă sau alta, structuri ori zone industriale. Nici la nivel social lucrurile nu pot sta foarte liniştite, mai ales dacă se ajunge într-un punct critic în care societatea are senzaţia că este pe cale să se repete o istorie neplăcută.

Toate acestea pot fi însă un “rău necesar”, pot fi agenţi ai schimbărilor obligatorii pe care le refuzăm de ani de zile ascunzându-ne după convenţii perimate şi mentalităţi de turmă. Evenimentele declanşate în această perioadă pot avea efecte pe termen foarte lung.

Horoscop august 2018: previziuni generale

La 7 august 2018 Venus îşi începe periplul prin Balanţă, zodia sa de domiciliu, de unde ne poate inspira dorinţă de armonie, de pace, dar şi de justiţie, de echitate socială şi de fairplay. Suntem cu toţii mai interesaţi de viaţa de cuplu sau mai dornici să stabilim relaţii de cuplu ori parteneriate în general. Se activează în viaţa noastră teme legate de compromis, compromitere, echilibru/dezechilibru, diplomaţie, egalitate.

Este bine să ţinem cont că partea mai puţin frumoasă a tranzitului lui Venus în Balanţă are legătură cu ipocrizia, cu incapacitatea de a lua decizii tranşante şi cu dorinţa de a găsi soluţii facile.

În prima decadă a lunii august 2018 Venus se găseşte în careu cu Saturn, apoi, în ultima decadă, în careu cu Pluton, ceea ce ar putea anunţa activarea unor teme legate de interacţiunea cu societatea şi de relaţia cu sistemul sau cu instituţiile statului, precum şi teme legate de echitatea socială.

Află mai multe pe eastrolog.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Minnie Driver  foto   Profimedia jpg
If people could take away the pain they caused you, they’d also take away the strength you gaine jpg
full shot woman spending day alone beach jpg
Tort cu pepene galben  Sursa foto shutterstock 1199497441 jpg
masca de par cu banana jpg
young beautiful woman with perfect clean skin tweeze eyebrows facial treatment jpg
Tarta rapida de vinete  Sursa foto shutterstock 1741537424 jpg
Meghan Markle, Martha Stewart  foto   Profimedia jpg
image
image