John Nash: povestea savantului care a inspirat filmul „O minte sclipitoare”

John Nash: povestea savantului care a inspirat filmul „O minte sclipitoare”

Ultima actualizare:
1 shutterstock 179614265 jpg jpeg

Profesor de matematică la Universitatea Princeton, John Nash a câştigat Premiul Nobel pentru Economie în 1994, fiind omagiat pentru cercetarea şi inovaţia în domeniile teoriei jocului, geometriei diferenţiale şi ecuaţiilor diferenţiale parţiale. Viaţa savantului a fost marcată de schizofrenie.

Născut la 13 iunie 1928, John Nash a fost unul dintre savanţii lumii, un geniu de Nobel. Matematicianul a avut contribuţii importante în domenii precum teoria jocului, ecuaţiile diferenţiale parţiale şi geometria diferenţială. Între 1945 şi 1996, Nash a publicat 23 de studii ştiinţifice. Pentru lucrarea sa de doctorat a primit premiul Nobel pentru Economie în 1994. Este cunoscută soluţia sa numită „echilibrul lui Nash”, un concept aplicabil în negocierile cu un număr arbitrar de parteneri. Savantul a colaborat cu universităţi din prestigiu din SUA şi a obţinut şi alte premii importante, printre care Premiul Abel, o distincţie de referinţă în domeniul matematicii.

Diagnosticat cu schizofrenie la 31 de ani

Viaţa şi activitatea sa profesională au fost marcate de schizofrenie, cu care a fost diagnosticat la vârsta de 31 de ani. Această tulburare s-a manifestat în cazul său sub formă de episoade de paranoia. Nash ajunsese să creadă că toţi bărbaţii care poartă cravată roşie fac parte dintr-o conspiraţie comunistă îndreptată împotriva sa. A fost internat într-o clinică în 1959, unde a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.

A murit într-un accident de maşină

Matematicianul John F. Nash a murit la vârsta de 86 de ani în urma unui accident de maşină în statul american New Jersey. Soţia lui Nash, Alicia, se afla alături de el în maşină. Nici ea nu a supravieţuit.

John şi Alicia Nash se aflau într-un taxi pe un drum expres din New Jersey, atunci când şoferul a pierdut controlul vehiculului şi s-a izbit într-un parapet. 

„O minte sclipitoare”

Lupta lui John Nash cu schizofrenia a fost ecranizată, în 2001, de regizorul Ron Howard, în filmul „O minte sclipitoare”. Pelicula a fost nominalizată la opt premii Oscar, dintre care a obţinut patru - cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol secundar, regie şi scenariu. Pelicula este inspirată de biografia lui John Nash scrisă de Sylvia Nasar, iar rolul protagonistului este interpretat de Russell Crowe.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Melania Trump foto   Profimedia jpg
Zeite romane jpg
portrait person doing arts crafts jpg
young beautiful woman with perfect clean skin tweeze eyebrows facial treatment (1) jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Profimedia jpg
Chiftele cu sos de rosii  Sursa foto shutterstock 2540636581 jpg
Luna plina in Pesti  jpg
12 13 shutterstock 1904618452 jpg
image
image