Joia Mare: Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Joia Mare: Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Ultima actualizare:
1 68980 original jpg jpeg

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri, scrie crestinortodox.ro.

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari,Joia Patimilor,Joia Neagră,Joimăriţa. Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat,iar dacă le prinde dormind,le face neputincioase tot anul. Câteodată,o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse,informează crestinortodox.ro.

Uneori,copiii,unşi pe faţă cu negreală,mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte,spunând:"Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate".

În Joia Mare,dimineaţa,oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara,creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii,unde se îmbracă haine de doliu,făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine,care va fi sfinţită de preot,stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest,dacă o familie prepară painea pentru Paşte,aceasta este adusă cu vase noi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
femeie durere de cap fotolia 23471196 subscription l jpeg
preserved food arrangement jpg
front view young female red shirt suffers from physical threats violence with shut ears cream space female cloth photo jpg
young woman posing with peony flower mirror grass outdoors jpg
vertical shot positive woman enjoys beauty treatments wears green mask made natural ingredients makes anti cellulite massage with bath brush stands bare shoulders indoor body care concept jpg
plante baie istock jpg
young woman with messy bun hair style jpg
happy girl spends time home cozy interior writes draws notebook jpg
image
image