Legume care sunt mai sănătoase gătite decât crude

Legume care sunt mai sănătoase gătite decât crude

Ultima actualizare:
1 67914 original jpg jpeg

Anumite legume, precum roşiile şi morcovii, sunt mult mai benefice pentru organism dacă sunt consumate gătite şi nu crude, potrivit specialiştilor în nutriţie.

Cercetătorii de la Birmingham City University afirmă că gătirea roşiilor creşte nivelul de licopen din acest aliment,substanţă despre care studiile au arătat că ajută la reducerea riscului de cancer la prostată. Totuşi,consumul exclusiv de roşii gătite nu este recomandat,pentru că procesul de preparare a hranei duce la distrugerea altor vitamine din acestea.

"Deşi, în prezent, datele sunt neconcludente, există indicii că licopenul ar fi benefic şi pentru sănătatea inimii. Roşiile gătite sunt mai bogate în licopen. Nu recomand consumul exclusiv de roşii gătite, pentru că vitaminele, precum C, sunt distruse de creşterea temperaturii din timpul procesului de gătire, aşa că este bine să consumaţi şi roşii crude",afirmă oamenii de ştiinţă.

Spanacul este bogat în oxalaţi,substanţe care se leagă de minerale importante precum fierul şi calciul.

Atât fibrele,cât şi oxalaţii pot face ca fierul să fie greu de absorbit de sistemul digestiv,organismul reuşind să asimileze doar 5% din conţinutul de fier al frunzelor acestei plante.

"Gătirea spanacului poate ajuta, dar diferenţa nu va fi foarte mare, cel mai probabil, nivelul de oxalaţi reducându-se cu 15%",explică cercetătorii.

Totuşi,este important ca spanacul să nu fie gătit timp îndelungat,pentru că alte substanţe nutritive sunt pierdute în acest fel.

Morcovii sunt bogaţi în carotenoizi,substanţe care conferă acestei rădăcinoase culoare portocalie. Încălzirea morcovilor poate creşte conţinutul de astfel de substanţe,care sunt benefice datorită proprietăţilor antioxidante.

"Evitaţi gătirea îndelungată. Gătirea la microunde şi la aburi poate ajuta de multe ori la menţinerea mai multor nutrienţi disponibili, comparativ cu fierberea morcovilor. De asemenea, este indicat consumul de morcovi atât cruzi, cât şi gătiţi",a declarat nutriţionista Mel Wakeman,de la Birmingham City University.

Gătirea sparanghelului poate ajuta la creşterea disponibilităţii spre absorbţie a substanţelor nutritive şi conţinutului de polifenoli ai acestei legume.

"Gătirea sparanghelului îmbunătăţeşte valoarea nutritivă, dar, având în vedere că absoarbe grăsimea ca un burete, aveţi grijă la cantitatea de grăsime folosită când preparaţi această legumă",a explicat specialista în nutriţie Mel Wakeman.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sport composition with colorful elements jpg
medium shot woman reading home jpg
femeie citeste carte fotolia 5953234 subscription l jpeg
beautiful blonde woman with happy balloon jpg
young woman hiding from camera jpg
portrait woman with mental disorder jpg
Coș cu produse de curățenie FOTO Shutterstock
ce faci diferit la machiaj cand esti invitata la o nunta toamna jpg
image
image