Obiceiuri ale botezului

În tradiţia românească, s-au creat de-a lungul vremii o mulţime de tradiţii legate de momentul botezului. Iată câteva dintre cele mai puţin cunoscute! În trecut, la sat, exista datina ca două-trei familii să cunune şi să boteze pe toţi cei din zonă. Titlul de naş era „moştenit” şi era dat altei familii doar în împrejurări neobişnuite. Botezul era făcut când bebeluşul împlinea o lună şi jumătate. Numai în cazul în care copilul se îmbolnăvea, era botezat după o săptămână de la naştere, cu credinţa că aşa se va vindeca. De la botez şi până la însurătoare, naşii aduceau băieţilor botezaţi de ei un colac, în fiecare an de Crăciun. Când viaţa copilului era în pericol, i se schimba numele de botez şi şi i se punea un „naş din drum”. Mama scotea copilul din casă şi îl lăsa singur. Trecătorul care îl vedea avea obligaţia să-l boteze a doua oară. La întoarcerea de la biserică, micuţul era adus în casă pe fereastră.