Părintele spălatului pe mâini: Ignaz Semmelweis, un medic ridiculizat de colegi

Spălatul pe mâini este un gest elementar de igienă, fiind necesar pentru prevenirea infecţiilor. Totuşi, legătura dintre spălatul pe mâini şi sănătate a fost făcută abia acum 200 de ani. Cel care a observat importanţa acestui obicei a fost Ignaz Semmelweis, doctor maghiar care nu a fost însă înţeles pe deplin de colegi.

Ignaz Semmelweis, pe numele întreg Ignác Fülöp Semmelweis, s-a născut pe 1 iulie 1818 la Budapesta (Buda, pe atunci), într-o familie de imigranţi cu origini evreieşti şi germane. În 1846 a început să lucreze la Spitalul General din Viena, unde existau două secţii de maternităţi: la una lucrau medici şi rezidenţi care făceau şi autopsii, iar la a doua, moaşe. Medicul a observat că rata de mortalitate de la secţia cu medici şi rezidenţi era mult mai mare faţă de cea de la a doua clinică. Desesele în rândul femeilor erau cauzate de febra puerperală, care apare la femeile lăuze în urma pătrunderii în uter a unor agenţi patogeni. Semmelweis a făcut cercetări şi a observat că aşa-numitele particule cadaverice care însoţeau acele autopsii erau aduse în maternitate chiar de medici. Ca urmare, Semmelweis a impus o regulă: medicii să îşi dezinfecteze mâinile cu o soluţie cu clor. La câteva luni după ce a impus această regulă, rata de mortalitate la prima secţie, cea unde lucrau medici, a scăzut simţitor.

Descoperirea sa a fost neînţeleasă

Semmelweis şi unii dintre colegi au mers la diverse maternităţi din Europa pentru a le vorbi despre importanţa igienizării mâinilor, însă doar câţiva dintre colegi au fost cooperanţi. Chiar şi în rândul colegilor săi au fost persoane care i-au sabotat şi chiar ridiculizat descoperirea atât de importantă, dar neînţeleasă pe deplin. Unii dintre ei pretindeau că „medicii sunt domni, iar mâinile domnilor sunt curate”. Totodată, profesia lor era considerată „divină” şi nu se punea problema ca medicii să fie sursă de îmbolnăvire.  

Lui Semmelweis nu i-a mai fost prelungit contractul la spitalul din Viena, astfel că medicul a fost nevoit să se întoarcă la Budapesta, unde a acceptat funcţia neplătită de director la secţia de obstetrică-ginecologie a spitalului St. Rókus. Starea sa psihică s-a alterat, probabil în urma presiunii publice, sfârşind în 1865 într-un azil de boli mintale. Peste ani, Louis Pasteur a confirmat ceea ce a susţinut Ignaz Semmelweis: germenii sunt purtători de boli.