Rugăciune către îngerul păzitor al vieţii

Rugăciune către îngerul păzitor al vieţii

Ultima actualizare:
1 84811 original jpg jpeg

Încă de la naştere, fiecare om primeşte un înger păzitor. Acesta ne stă alături toată viaţa noastră. Când ne este mai greu, tot ce trebuie să facem e să ne rugăm la el pentru îndrumare, ajutor şi linişte. Vă prezentăm mai jos rugăciunea către îngerul păzitor al vieţii pe care trebuie să o rostiţi în fiecare seară, timp de o lună, când vă este greu.

Rugăciune către îngerul păzitor al vieţii

“Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet şi al vieţii mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor.

Întăreşte mâna mea cea slabă şi neputincioasă şi mă îndreptează la calea mântuirii. Aşa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu celui ticălos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit în această zi.

Acoperă-mă în această noapte şi mă păzeşte de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; şi te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătăţii Sale.

Amin”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman with messy bun hair style jpg
happy girl spends time home cozy interior writes draws notebook jpg
renaissance portrait woman as sun goddess jpg
Cum sa incepi sa tii dieta mediteraneana  Sursa foto shutterstock 1438074866 jpg
beautiful girl make salad sporty blonde kitchen woman writing recipe notebook jpg
e153a280b160c2166d8b6b2c95a1c2f6af jpg
girl coat jpg
dreamy young woman sitting cafe table looking window jpg
image
image