Sunt sensibile, dar nu vor arăta asta niciodată! Zodiile care par dure, dar care au o inimă mare

Sunt sensibile, dar nu vor arăta asta niciodată! Zodiile care par dure, dar care au o inimă mare

Ultima actualizare:
1 83298 original jpg jpeg

Există câteva zodii pe care le vei auzi foarte rar că se plâng de ceva, deşi problemele îi copleşesc. Şi asta pentru că s-au născut sub semnele unor zodii puternice. Cel puţin asta lasă să se vadă, pentru că la interior sunt cei mai sensibili şi au o inimă mare. 

Rac

Este cel mai bun exemplu: dur şi sensibil în acelaşi timp. Are o cochilie tare, care îi face pe cei din jur să creadă că îşi ascunde sentimentele. Însă acesta este modul Racului de a se acomoda cu un teritoriu nou. Sub cochilie se află însă persoane sensibile şi intuitive.   

Citeşte şi: Ies scântei atunci când se întâlnesc, dar nu au nicio şansă împreună. Cuplul din horoscop sortit eşecului

Fecioară

Fecioarele sunt mai complicate decât ţi-ai putea imagina. Chiar dacă păr greu de abordat, au o inimă mare. Sunt empatice şi ar face orice pentru persoanele dragi lor. Dacă păr perfecţioniste şi dure, este din cauza că îşi doresc că familia şi prietenii să devină persoane mai bune.   

Scorpion

Este renumit că fiind cel mai dur semn zodiacal. Îşi stabileşte propriul perimetru în care au acces doar anumite persoane. Însă, odată ce l-ai cunoscut, vei realiză că este cel mai loial semn zodiacal dintre toate. Face orice pentru că prietenii şi familia să fie bine.  

Sursă: girly.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Penelope Cruz  foto   Profimedia jpg
waist up moving house couple jpg
medium shot man praying floor jpg
imagine principala jpg
Paris Jackson  foto   Profimedia jpg
Vinete marocane  Sursa foto shutterstock 200993063 jpg
couple with cup coffee outside cafe jpg
clickpentrufemei ro pexels thepaintedsquare 583843 jpg
image
image