Tipsuri ca să ai numai zile excelente

Tipsuri ca să ai numai zile excelente

Ultima actualizare:
1 48140 original jpg jpeg

Frigul, faptul că se înserează devreme, cât şi orele petrecute la serviciu pot face ca zilele de iarnă să-ţi provoace numai depresii. Iată ce trebuie să faci ca să nu ai astfel de probleme.

Aprinde luminile când te trezeşti

Cum în zilele de iarnă se luminează mai tîrziu,este bine ca,imediat după ce a sunat alarma de la ceas,ridică-te din pat şi aprinde luminile. Dacă te îmbraci în semiîntuneric vei fi mai somnoroasă şi fără chef de viaţă. Un efect la fel de revigorant îl are şi mirosul de cafea,pe care o prepari în zori.

Redecorează

O activitate recomandată în aceste zile de iarnă este redecorarea camerei,astfel încât să devină mai luminoasă. Poţi folosi obiecte de decor colorate,precum perne decorative sau lămpi care să lumineze în culori.

Ia vitamine

Este foarte important ca,în această perioadă să nu laşi oboseala să te doboare. De aceea,apelează lasuplimente pe bază de vitamine,în special de vitamina D. Aceasta te ajută să-ţi menţii puterea de concentrare,cât şi un tonus bun al organismului.

Plimbările,de ajutor

Tendinţa multora dintre noi este să ne petrecem majoritatea timpului în casă,din cauza frigului. O atitudine greşită,căci ai nevoie de mişcare,pentru ca organismul tău să funcţioneze corect. Aşa că,în loc să stai închisă între patru pereţi,ieşi măcar o jumătate de oră la o plimbare în aer liber.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman belly with hand it jpg
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
image
image