Ce leacuri tratează bila?

Ce leacuri tratează bila?

Ultima actualizare:
1 71567 original jpg jpeg

Ai dureri foarte mari în partea dreaptă, ţi-e greaţă şi te simţi balonată? E posibil să suferi de o criză biliară, mai ales dacă ai consumat sosuri, grăsimi şi alcool.

Câteva remedii din natură te pot scăpa de această problemă. Iată care sunt acestea!

Păpădia

Este un excelent stimulent al activităţii ficatului. Poţi s-o foloseşti sub formă de infuzie. Prepari ceaiul astfel:pui într-o cană două linguriţe de plantă,peste care torni 250 ml de apă clocotită. Laşi la infuzat 15 minute,după care filtrezi amestecul. Se beau două-trei căni pe zi.

Pelinul

Ţine la distanţă balonarea,ajutându-ne să avem o digestie bună şi tratează dischinezia biliară. Consumă înainte de masă două-trei linguri de vin de pelin sau o jumătate de linguriţă de tinctură.

Coacăze roşii

Sucul obţinut din aceste fructe este ideal în crizele biliare,calmând migrenele asociate acesteia. Zdrobeşte fructele şi stoarceţi-le printr-un tifon. Bea-l înainte cu 15 minute de masă şi consumă-l de îndată ce l-ai preparat,pentru a nu se oxida.

Citeşte şi:

Plante care protejează ficatul

Pelinul te scapă de balonări

Cicoarea

Ajută la atenuarea simptomelor crizei,motiv pentru care este recomandată de specialişti. Poţi s-o consumi proaspătă,în salate,sau sub formă de infuzii. Pune o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se beau una-două căni de ceai pe zi,înainte de masă.

Rostopasca

Dacă durerile cauzate de criza biliară nu-ţi dau pace încearcă să bei un ceai de rostopască. Acesta se prepară din 3 g de plantă,peste care torni o cană cu apă clocotită. Bea infuzia pe parcursul unei zile.

Gălbenele

Indicată în reglarea secreţiei biliare este şi tinctura de gălbenele. Se administrează o linguriţă de tinctură,pe care o diluezi în apă,cu 20 de minute înainte de masă. Urmează tratamentul trei săptămâni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image